„Am zburat la Caracas, în Caracas m-au reţinut în jur de o oră în aeroport, după aceea au reuşit cei de la opoziţie să mă scoată. Pentru că ei deja de mai multe ori au deportat alţi parlamentari care s-au dus să ţină piept opoziţiei.
Ne-am dus chiar în Parlament, acolo i se spune Palatul Federal şi am dat interviuri, am vorbit chiar în Parlament.
Eu personal am cerut libertate deplină. Când am ieşit de la aeroport aşteptau cei de la opozitie, am intrat într-o maşină mare.
Două în faţă, două în spate la maximă viteză să mă ducă la hotel. La hotel era plin de bodyguarzii de la opoziţie şi în faţa hotelului erau militari de la Maduro cu rachete militare”, a declarat Dragoș Dolănescu, la Agenția Vip, potrivit Spynews.