Vivien Leigh a rămas în mintea tuturor drept Scarlet OHarra din pelicula „Pe aripile vântului”, eroina războiului de secesiune american dintre Nord și Sud, cea care a dat glas celebrei replici „E și mâine o zi!”
„Pe aripile vântului” a câștigat 10 premii Oscar, inclusiv unul pentru Leigh – prima englezoaică ce a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță – și a devenit cel mai vizionat film din istorie, cu peste 35 de milioane de bilete vândute la cinema, potrivit life.ro.
Herbert Leigh Holman, prima iubire din viața lui Vivien Leigh
Barristerul Herbert Leigh Holman i-a picat în vrajă în timpul unui dans la un bal. S-au cunoscut când el avea 31 de ani, iar ea numai 18 și s-au căsătorit un an mai târziu. Chiar dacă au continuat să se iubească și să aibă grijă unul de celălalt pentru tot restul vieții lui Leigh, relația lor romantică a fost sortită eșecului.
Vivien deja decisese că vrea să fie o mare actriță, așa că a început să urmeze cursurile RADA, Holman presupunând că acesta e doar un capriciu și că în curând se va așeza la casa ei și își va urma vocația de soție și mamă. El i-a tolerat toate ieșirile, job-urile de model și rolurile mici pe care însuși i le-a asigurat prin prieteni și cunoștințe, chiar și după nașterea fiicei lor, Suzanne, în octombrie 1933. Însă nu era pregătit pentru ce avea să vină peste noapte, doi ani mai târziu, când Vivien a primit primele recenzii ale piese în care jucase cu noul nume, The Mask of Virtue, scrie sursa citată.
Marea dragoste a lui Vivien Leigh
În mai puțin de un an, Leigh avea semnat un contract de 50 de mii de dolari cu regizorul de film Alexander Korda și se pregătea să-și părăsească soțul și copilul. „Îmi iubesc copilul, așa cum o face orice mamă însă, cu sinceritatea tinereții, voi spune că nu-mi pot abandona toate gândurile legate de carieră. O anumită forță din mine nu poate refuza asta”, a declarat ea.
Leigh îl văzuse pe scenă pe frumosul Laurence Olivier și proiectase o introducere. Deși amândoi erau căsătoriți, Vivien i-a spus unei prietene: „Într-o bună zi mă voi căsători cu Laurence Olivier”.
Olivier a luat și el decizia dificilă de a-și abandona soția și fiul proaspăt născut și s-a mutat împreună cu Vivien. S-au căsătorit în 1940, în timp ce mergeau către o filmare din America. Katherine Hepburn, cea care era cu ei, a oprit mașina pentru o ceremonie de 3 minute în Santa Barbara, California.
Viața lui Oliviers a fost un vârtej de turnee de teatru și decoruri de filme, pasaje couture și cocktailuri. Vivien se arunca numai la petreceri fastuoase și insista tot timpul ca oaspeții să joace cricket după cină sau să meargă la piscină înainte de micul dejun. Printre oaspeții ei se numărau numai personalități precum Orson Welles, Humphrey Bogart, Lauren Bacall, Bette Davis sau Judy Garland.
Între timp, micuța Suzanne, fiica actriței, era crescută de tatăl ei și de bunica maternă. Apoi a intrat la boarding school și și-a mai văzut mama doar ocazional, însă niciodată nu a părut să-i poarte pică.
Tulburarea de personalitate bipolară, a doborât-o pe Vivien Leigh
În 1945 Vivien Leigh a suferit un caz sever de tuberculoză și deși și-a luat o pauză de un an de zile, tot a rămas vulnerabilă către alte afecțiuni ale plămânilor.
Însă cea mai devastatoare dintre toate a fost suferința cauzată de tulburarea de personalitate bipolară care o făcea pe Leigh să treacă dintr-o dispoziție depresivă într-o față maniacală periculoasă.
În 1951 când a jucat rolul lui Blanche DuBois în filmul „Un tramvai numit dorință” pentru care a fost recompensată cu un Oscar, era reflexia vie a nebuniei, vulnerabilității și maniei. Ea și Blanche era aproape una și aceeași persoană.
Bârfele despre starea ei au început să circule încă de prin 1937 când a jucat-o pe Ofelia lui Hamlet, pe aceeași scenă cu Olivier. Crizele începuseră să se amplifice până când secretul nu a mai putut fi păstrat.
A vrut să se sinucidă
În 1953, când Leigh avea 40 de ani, a început filmările pentru „Elphant Walk” în Sri Lanka. Insomnia ei cronică s-a înrăutățit și a început să aibă halucinații. În avionul ce se întorcea spre L.A. , a încercat să sară din zbor. Întoarsă la Hollywood, a început repetițiile pentru „Streetcar”, însă a refuzat să mai iasă din cabina ei. În cele din urmă a fost sedată și internată într-un spital de psihiatrie din Anglia.
La vremea respectivă erau puține medicamente pentru bolile mentale, iar terapia ei consta din a fi legată pentru a se calma, dar și în șocuri electrice. În anii 1950 tratamentele psihiatrice erau experimentale și doar puterea ei de muncă a putut-o ține în picioare.
Pe de altă parte doar personalitatea ei a determinat-o să obțină atât de multe. Fără demonii interiori, nu ar fi primit roluri ca cel al lui Scarlett OHarra sau Blanche DuBois.
Însă era prea mult de îndurat pentru Olivier, așa că după 20 de ani de căsnicie a divorțat de Leigh, părăsind-o pentru mai tânăra actriță Joan Plowright.
La vârsta de 45 de ani Leigh suferea în continuare de episoade bipolare teribile, însă pe scenă era tot o actriță foarte bună. Mai mult decât atât s-a apropiat de fiica ei, Suzanne, după nașterea nepotului ei. Vivien a continuat să lucreze și a apărut în 19 filme și aproape 40 de piese de teatru.
În 1967, când avea 53 de ani, tuberculoza a revenit. Pe data de 8 iulie, într-o vineri, Vivien Leigh a murit în apartamentul său din Londra, din cauza lichidului ce-i umpluse plămânii și nu i-a mai permis să respire.