Actrița Tania Popa a vorbit despre moartea tatălui ei într-un interviu pe care l-a acordat pentru adevarul.ro.

Vedeta a dezvăluit că acesta a murit otrăvit din greșeală.

„Pe tata l-am pierdut în 93. Culmea e că atunci mi se părea că a murit la o vârstă înaintată… A murit dintr-un accident stupid, s-a otrăvit din greşeală, la vârsta de 49 de ani. Acum îmi dau seama că a murit foarte tânăr. Eu având 45, simt că acum începe viaţa. Când ne întâlnim cu familia, este obligatoriu să se aducă aminte de tatăl meu, pentru că eram un om care îşi dădea, la propriu, totul de pe el, oricui. Era de o generozitate ieşită din comun, îl iubea necondiţionat toată lumea. Era medic pe salvare. Mi-am dat seama cât de iubit era la înmormântare.

Sunt dintr-un orăşel mic şi la înmormântarea lui am avut senzaţia că este o manifestaţie de 1 mai, unde se aduna cea mai multă lume. Veniseră din sate, din suburbii, de peste tot. Era ca mine, toţi îmi spun că semăn cu el – energic, vesel tot timpul, îi plăcea sportul ca şi mie. Nu plâng când îmi aduc aminte de el, decât dacă se insistă pe subiect, dar pot să zic că de foarte multe ori am simţit prezenţa lui, însă numai când eram pe scenă. Ăsta este imensul meu regret, că el nu a apucat să mă vadă pe scenă sau la televizor. Sunt convinsă că ar fi fost extrem de mândru de mine”, a mărturisit Tania Popa.

Actrița Tania Popa are 45 de ani. A câștigat show-ul Ferma Vedetelor de anul acesta, fiind prima femeia care a reușit lucrul acesta. Tania Popa este căsătorită cu Veaceslav Damian.


Citește și: INVESTIGAȚIE LIBERTATEA. Polițiștii locali de la Sectorul 4 sunt puși de șefi să escorteze camioanele firmelor preferate, ca să nu achite taxe


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News