Keyes suferea acromegalie, o boală hormonală provocată de hipersecreţia hormonului somatotrop. Acromegalia se întâlneşte după pubertate şi este caracterizată prin creşterea exagerată a oaselor feţei, a mandibulei, a oaselor late, în general, dar şi îngroşarea buzelor, creşterea viscerelor (inimă, ficat, rinichi, limbă) şi alungirea exagerată a mâinilor şi picioarelor.
Pe parcursul unei cariere de aproape 40 de ani, Irwin Keyes s-a făcut remarcat mai ales în filme de groază, ca ”House of 1000 Corpses” (2003) sau ”Legend of the Phantom Rider” (2002), dar şi în comedii precum ”The Flintstones” (1994) sau ”Intolerable Cruelty” (2003).
De asemenea, actorul a avut apariţii episodice în numeroase seriale: ”Married with Children”, ”CSI”, ”The Jeffersons” etc. Ultimul film al lui Keyes, horror-ul ”Portend”, va avea premiera în luna octombrie a acestui an.

 
 

Urmărește-ne pe Google News