Când avea doar 17 ani, Narcisa Suciu a rămas fără mama sa. Cea care a adus-o pe lume avea 51 de ani atunci când s-a stins din viață. Cântăreața ascunde în suflet o mare durere, iar acum a decis să vorbească despre ceea ce o apasă.

Chiar dacă s-a mutat în Finlanda în urmă cu ani buni, unde a vrut să înceapă o viață nouă, Narcisa Suciu vine destul de des în România, unde continuă să aibă spectacole.

„Cuvântul care pe vremea aia era o condamnare la moarte”

Mama ei a murit când ea avea 17 ani, iar tatăl s-a stins din viață când ea avea 24 de ani. Artista a rămas singură și a fost nevoită să se descurce așa cum a putut. A fost extrem de puternică în momentul în care medicii au anunțat-o că este la un pas de moarte și ea.

„Părinții mei s-au dus destul de devreme. Mama mea a murit când eu aveam 17 ani și ea avea 51, iar pe tata l-am pierdut când aveam 24 de ani. Cancer. Este cuvântul care pe vremea aia era o condamnare la moarte. Sunt zile în care nu îmi amintesc cum îi suna vocea. Sunt zile în care nu îmi amintesc cum arăta. Țin minte că avea niște zile în care se simțea rău, dar altfel dormea extrem de puțin, ea avea 4 copii. Se culca ultima și se trezea prima. Era foarte harnică”, a povestit Narcisa Suciu în podcastul lui Cătălin Măruță.

Narcisa a suferit foarte mult când mama ei s-a stins din viață. „Mama era internată la Oradea unde aveam rude medici. Era un weekend cu cerc profesoral, aveam liber de la școală și am zis că e perfect să merg la Oradea. Tata mi-a zis: «Nu cred că e cazul să te duci. Cheltui bani, mai bine nu mergi». Am ieșit cu o colegă în oraș. Sâmbătă am intrat în bucătărie și l-am văzut pe tata stând așa (n.r. – pe gânduri) și i-am zis că el are sigur o problemă. Am plecat la un coleg de clasă și am stat la ei. Cred că nu l-am iertat niciodată”, a mai povestit Narcisa Suciu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cântăreața a mai primit o lovitură de la viață atunci când fratele ei a murit în urmă cu câțiva ani. „Ciroză hepatică. Eu aveam spectacol la Brăila și m-am trezit la 6 să plec spre Sibiu. Medicul lui m-a sunat la 6 și ceva și mi-a zis (n.r. – că a decedat). Noi am avut o relație foarte apropiată. El a locuit cu mine după ce am născut-o pe Daria și m-a ajutat să o cresc. Ne certasem și nu mai vorbeam de vreo 2 ani. Este un regret undeva”, a povestit Narcisa Suciu.

Narcisa Suciu a fost la un pas de moarte

Artista a fost la un pas de moarte din cauza apendicelui. Starea ei se agravase, iar medicii nu-i dădeau prea multe șanse. Din fericire, Narcisa Suciu a fost operată și intervenția a fost una reușită.

„Apendicita. Eram în excursie la Polul Nord, am simțit dureri, dar am crezut că e de la stat prea mult în mașină. Am mers și am cântat apoi la București, mi-a fost rău, iar luni când am ajuns la medic, mi-a zis medicul: «Ați venit foarte târziu și sperăm să ne iasă!». Mi-a salvat viața, o să rămână parte din istoria mea. I-am zis, dacă eu vreodată o să îmi văd nepoții, ți se datorează și ție, așa că poți să îmi ceri orice”, a mai povestit Narcisa Suciu.

Urmărește-ne pe Google News