Zilele trecute Oana Lis a tras o sperietură groaznică, după ce a căzut în holul casei, abia venită de la cumpărături. Tânăra s-a lovit destul de rău la cap, a făcut un atac de panică, iar soţul ei a chemat salvarea.
Blonda a ajuns la urgenţe, unde a fost supusă unor analize amănunţite. Aici, medicii i-au spus că are răni în zona cervocală, dar că viaţa ei nu este în pericol.
„Am căzut şi m-am umflat, mi-au zis că am un traumatism cervical, să fac un RMN, se vede doar o inflamatie”, a declarat Oana.
Totuşi, i-au prescris un tratament, pe care doamna Lis trebuie să îl urmeze. Numai că aceasta a dezvoltat o teamă de a lua medicamente. Şi asta pentru că mama ei, după cum declarî, Viorel Lis, a murit din cauză că a luat prea multe doctorii.
„Mi-e frică de stresul ei, e speriată de doctorii, mama ei a murit luând multe medicamente. Mi-e frică de altele, nu de căzătură, mi-e frică de stresul ei. De câte ori ia câte o pastilă, mă pune să stau lângă ea, deschide gura şi mă pune să număr, să îi spun dacă e doar una sau sunt mai multe. Îşi notează în carneţel ziua, ora, minutul în care a luat o pastilă. Este foarte atentă. Pentru mine Oana e viaţa mea, doare când o văd că suferă”, a declarat Viorel Lis.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News