Actorul Mihai Gruia Sandu, cunoscut telespectatorilor din România pentru rolul Arlechino, trăiește clipe de coșmar din cauza foste sale soții.
Prezentatoarea de televiziune Marina Almășan, care a colaborat cu actorul, a fost cea care a făcut dezvăluirea.
„Cu ceva ani în urmă, făceam la TVR un program de divertisment de weekend, care se numea “Bun de tipar”. Analizam, cu umor și cu invitați speciali, cele mai spumoase știri din gazetele românești și internaționale. De multe ori, în prezența protagoniștilor. Emisiunea o prezentam cu actorul Sandu Mihai Gruia, care era pe post de “vânzător de ziare”. Atunci l-am cunoscut ca om și întreaga mea echipă a fost cucerită de caracterul lui frumos, de sufletul său bun.
Peste ani, la “Femei de 10, Bărbati de 10” , Sandu Mihai Gruia a avut curajul să-și povestească, în direct, drama prin care trece : drama unui părinte care, în urma divorțului a fost, ani de zile, torturat de soție și împiedicat sa-și vadă copiii. L-am ascultat, l-am compătimit, i-am dat sfaturi și am regretat că oameni atât de buni, sunt supuși de viață unor asemenea cazne sufletești… A trecut un an și de la această ultimă întâlnire a noastră, iar zilele trecute, mi-a sărit în ochi o postare plină de dramatism a prietenului nostru. Am dedus că problemele lui sunt departe de a se fi rezolvat…
Vă invit și pe voi să aflați prin ce trece unul din actorii noștri și… să-i spuneți o vorbă bună, să-i dați un sfat… Vă spun din proprie experieță: în astfel de situații, oamenilor le face bine să știe că nu sunt singuri…
Dragul nostru Mihai, să fii sigur că Dumnezeu, atunci când îți închide o ușă, sigur urmează să-ți deschidă o fereastră!”, a menționat Marina Almășan pe Facebook.
Actorul Mihai Gruia Sandu a povestit, pe o rețea de socializare, prin ce trece.
„Am tăcut 10 ani, și nu am făcut bine. Am crezut că viața personală trebuie să fie chiar personală. Consider asta și acum, dar iată că uneori se sare peste orice limită a decenței și bunului simț. Fosta mea soție, care m-a ținut în tribunale 3 ani și jumătate pentru un divorț, pentru că-i plăcea să-și vadă fața în tabloide, pozată de paparazzi pe care tot ea îi chema, apoi alți 3 ani pentru dreptul de a-mi vedea copiii, pe care, chiar câștigându-l, tot nu m-a lăsat să-i văd, crescându-i în ură față de mine, postează cu nerușinare un apel la ajutorul cetățenilor, cerșind 40.000 (patruzeci de mii de euro) pentru susținerea la studii in Anglia a fiicei noastre Domnica, care, punând capăt pasiunilor mai vechi (anul trecut voia să se facă criminalistă!) a hotărât să devină acrtiță în Anglia! Nu am nimic împotrivă, mi-ar face o mare bucurie dacă, vreodată, m-aș putea întâlni pe scenă sau pe platou cu fiica mea! Ar fi extraordinar! M-am oferit chiar să o pregătesc, deși avea un refuz deja pregătit. Am însă câteva studente la master care s-au întors cam cu coada între picioare de la facultăți de teatru din Anglia, și am rugat-o ca mai înainte de a face pasul, să stea de vorbă cu ele și să se documenteze, acolo lucrurile nu sunt așa de roz cum par de aici, și, să mă ierte Domnul, xenofobia, mai ales față de români este o realitate urâtă.
Nu mă pot împotrivi dorinței nimănui și visului nimănui, mai ales că și mama ei, printre cele 3 facultăți și două masterate (două pe banii mei) are și facultatea de actorie, care bănuiesc că-i folosește enorm pentru postul de studii medii pe care-l ocupă. Nesimțirea abia acum începe. Mă acuză public că eu i-am spus că nu vreau să o ajut pentru că mi-ar stica imaginea! Care imagine? Nu cred că am vreo imagine anume, și dacă aș avea nu înseamnă nimic pentru mine. Iar de stricat, uitați-vă pe net, singurele lucruri rele sunt postate de fosta soție și de cele peste 17 diferite identităti false ale ei cu care se comentează singură.
Urmează o a doua nesimțire – cere bani, atâta timp cât când, alungându-mă din casă, am plecat cu o valiză de cărți și o chitară, lăsând în urmă toată munca mea de 25 de ani, și luând-o de la lingură la 52 de ani. M-a acuzat în presă de o anumită factură (despre care, atunci am aflat că există) că am o amantă, ca să acopere faptul că ea, care a plecat un an de acasă, lăsându-mă cu doi copii mici, avea un amant,pe care îl alinta Dick, și, pe care , cu nerușinare îl aducea și în casă. Cere bani! Locuiește într-un apartament de peste 200.000 de euro, perfect utilat cu tot ce e nevoie, are două garaje, o mașină (pe banii mei, toate), un teren la Azuga, în jur de 30.000 de euro, a moștenit o colecție de tablouri acuarele, grafice și croqui-uri de Schwaitzer-Cumpănă, în valoare de peste 40.000de euro (dacă nu a vândut-o până acum, ca și pe bunurile mele personale sechestrate), o casă la țară, în care nu stă nimeni, și nu mai continui că mă enervez.
Din 2008, plătesc pensie alimentară pentru cei doi copii, cât a stabilit legea, și timp de 5 ani m-a dat în judecată din 6 în 6 luni (mai des nu i se primeau cererile) pentru venituri ascunse. Mai am multe de spus, unele grave de tot, (am evitat în câteva rânduri ca mama copiilor mei să ajungă la pușcărie) poate le vine și lor rândul dacă nu se oprește, dar atât acum.
Dați-i bani! Sigur nu vor ajunge unde credeți! Ce rușine și câtă nesimțire!”, a scris actorul în urmă cu câteva zile pe contul său de socializare.