Bătrânul așteaptă un loc liber la secția de Gastroenterologie și Hepatologie de la Spitalul Fundeni, pentru a fi internat, iar acest lucru se va întâmpla cel mai devreme joi, fapt ce accentuează tensiunea emoțională din familia muzicianului.

 

”Mi-e teamă să nu-l pierd. A suferit un șoc la înmormântarea mamei mele pe care am înhumat-o duminică, la cimitirul din Clejani, de unde este orgininară familia mea. Au fost împreună, nedespărțiți timp de 55 de ani. Suntem alături de el și sper să-l țin Dumnezeu cât mai mult alături de noi”, ne-a declarat Aurel Ioniță. Mama artistului s-a stins vinerea trecută, la vârsta de 76 de ani, după o lungă suferință cauzată de osteoporoză.

Zeci de mii de iubitori de muzică din întreaga lume au dansat pe ritmurile vii ale românilor care au pus bazele genului numit Balkan Beat, Mahala Rai Banda, trupă cu pedigree 100% din Clejani, lăutarii conduși de violonistul Aurel Ioniță. Au cântat în deschiderea unor mari nume precum Lenny Kravitz, Mariah Carrey și The Scorpions și care au ridicat audiența în picioare în prestigioase săli precum Opera din Viena, BBC Studio 6, Cosmopolite (Oslo), Adelaine Royal Theatre din Australia, Opera Garnieri din Paris ori Arts Center din Moscova. Trupeții de la Mahala Rai Banda sunt veri cu legendarii Taraf du Haidouks, lăutari veterani căliți în Ansamblul ”Ciocârlia”și Fanfara Militară Română.

CITESTE SI:

Au făcut înconjurul lumii de două ori | Mahala Rai Banda a trecut de la nunţi în România pe scena Operei din Paris

 

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News