Înainte de marea finală a sezonului 12 de la „Chefi la cuțite”, Antena 1 a anunțat că Chef Florin Dumitrescu, Chef Sorin Bontea și Chef Cătălin Scărlătescu nu vor mai face parte din acest proiect. Cei trei jurați au refuzat să filmeze pentru următorul sezon, iar motivul ar fi oboseala acumulată din cauza filmărilor.
În curând la Antena 1 va începe „Chefi la cuțite”, sezonul 13, iar juriul va fi format din patru bucătari, nu trei așa cum telespectatorii erau obișnuiți până acum. Noii jurați sunt Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Ștefan Popescu și Chef Orlando Zahari.
Chiar dacă nu mai apar împreună în emisiunea de la Antena 1, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea țin legătura, de curând s-au și reunit. Ieri, Florin Dumitrescu a postat pe Instagram o poză cu el și bunii lui foști colegi și prieteni.
„Când băieții se adună şi mâncarea este bună!”, a scris Florin Dumitrescu, care a atras comentariile fanilor. Mulți dintre cei care îi urmăresc își doresc ca cei trei să revină la „Chefi la cuțite”.
„Cu puțină reclamă veți rupe gura târgului”
„Frumos! Dinamica dintre voi este spectaculoasă. Pure entertainment! Si nu numai asta, ne-ați ajutat să ne îmbogățim cultura culinară, să privim altfel gătitul. Sper să vă mai vedem împreună într-un show”, „Un show culinar online cu voi 3😍Cum ar fi?” „Reveniți în acest trio magnific, indiferent de postul TV.”, „Ce dor îmi era să va vad împreună pe toți trei.
Mult succes în viață și în carieră, dragi chefi. Vă vom urmări cu mult drag in continuare pentru că ne-ați condimentat viața cu rețete și nu numai, veți fi mereu chefii noștrii preferați, nu uitați 🙂”, „Eu cred că vă cam pare rău că ați renuțat la acel concurs care era foarte stresant pentru voi și dacă vă adunați împreună și gățiți toți trei pentru clienții voștri cred că veți avea succes și mai mare decât independenți, iar Dumitrescu să se ocupe de deserturi la care este profesor și cu puțină reclamă veți rupe gura târgului”.
Anunțul făcut de Florin Dumitrescu la 3 luni după ce a fost dat afară de la „Chefi la cuțite”: „M-am întors la treabă”
Recent, pe una dintre rețelele de socializare, Florin Dumitrescu a anunțat că este pregătit să revină în bucătărie după scurta vacanță pe care a avut-o. „Gata, m-am întors la treabă”, a anunțat bucătarul pe Instagram, în ce terminase de pregătit niște preparate delicioase.
Fanii sunt curioși să afle la ce restaurant poate gusta mâncarea lui Chef Florin Dumitrescu, însă bucătarul nu le-a oferit un răspuns încă. Fostul jurat de la „Chefi la cuțite” este foarte pasionat de ceea ce face, iar recent spunea care sunt motivele pentru care nu vrea să își deschidă propriul restaurant.
„Eu de ce nu îmi fac cârciumă în momentul ăsta? Eu nu îmi fac cârciumă pentru că tu, ca și client, nu ești disponibil să îmi dai două ore din viața ta, să te așezi la masă, să te lași purtat de ospătari, de bucătari, de service, de ambient, de tot ce se întâmplă acolo, să te lași purtat de val și la final să zici ce experiență ai avut.
Nu! Tu vii la cârciumă să epatezi. 2 – să mănânci de foame, 3 – să te faci văzut, 4 – că e mișto să fii pe acolo”, a explicat Florin Dumitrescu.