În urmă cu 30 de ani, la 14 mai 1981, Dumitru Prunariu devenea primul român care ajungea în Cosmos. Până în ziua de azi, performanţa nu a fost depăşită. Pentru a ajunge să zboare dincolo de limitele planetei, Prunariu a trebuit să treacă printr-o serie de antrenamente şi teste cu ani buni înaintea lansării pe orbită. Unul dintre acestea îl reprezenta pregătirea pentru mediul lipsit de gravitaţie.
Aşa că, în 1978 un avion rusesc Tupolev 104 era pregătit pentru exerciţii în imponderabilitate. Aparatul realiza o manevră, aproape acrobatică, în urma căreia, ocupanţii rămâneau efectiv în aer. Avionul realizează un fel de buclă în zbor. Pilotul ridică aparatul, câştigând altitudine brusc, apoi orientează botul avionului spre pământ la fel de brusc. Pasagerii, dacă nu sunt legaţi în centuri de siguranţă, rămân efectiv în aer, din cauza faptului că greutatea lor e mult mai mică decât cea a avionului. Practic, în această cădere, obiectele mai uşoare rămân în urmă. Acest tip de antrenament se practică şi astăzi. Interiorul unui asemenea avion e căptuşit cu cauciuc pentru a evita accidentele.
La începutul acestei săptămâni, singurul cosmonaut român a avut ocazia să experimenteze, din nou, imponderabilitatea, după 30 de ani, într-un avion Airbus A 300, al companiei Novaspace, specializată în asemenea exerciţii.