Regizorul Ivan Reitman a confirmat recent că lucrează la un film după celebra serie “Baywatch”, în care David Hasselhoff (58 de ani) şi Pamela Anderson (43 de ani) îşi vor relua rolurile de salvamari pe o plajă din Los Angeles, SUA. La 20 de ani de când au jucat împreună, cei doi actori şi-au dat acordul pentru a apărea în această producţie. Se pare însă că filmările nu vor începe prea curând, pentru că nu au deocamdată un scenariu.
“Baywatch” a intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai vizionat serial TV din toate timpurile. Cu toate că are încă mulţi fani, gurile rele de la Hollywood susţin că filmul va fi un dezastru. “Pamela e bătrână şi nu mai e în forma fizică din anii 1992-1997, iar David e un alcoolic notoriu, care nu e treaz nici o zi pe săptămână, e gras şi prea în vârstă”, au afirmat unii producători de la Hollywood.