Libertatea: Cum este viața de părinți?

Bianca: Frumoasă. În momentul de față nu mi-aș imagina viața mea și casa mea altfel. Adică este universul nostru și abia aștept să vină sărbătorile.

Libertatea: Ce planuri aveți, rămâneți în București?

Bianca: Sărbătorile le facem mereu în familie și da, rămânem acasă pentru că putem să chemăm bunicii la noi.

Libertatea: Primul Crăciun alături de fiica voastră, primul brăduț pentru Sofia…

Victor: Noi o să ne dăm silința să arate cât mai frumos, asta vorbeam că ea e prea mică, nu o să realizeze, dar o să ne bucurăm noi așa până se bucură ea.

Bianca: La anul deja facem oameni de zăpadă.

Libertatea: Ați trecut de perioada nopților albe?

Victor: Avem niște nopți roz acum, nu am trecut de perioada colicilor, dar avem nopți și nopți. Câteodată este foarte cuminte, nici nu o auzi, câteodată vin colicii .

Bianca: Și începe războiul colicilor.

Victor: Dar e cuminte, nu plânge isteric, se vaită sărăcuța. Dar îi prindem noi pe colici.

Sofia va decide dacă vrea un frățior

Libertatea: Sofia e copia fidela a lui Victor. Vă doriți și un bebeluș care să semene leit cu Bianca?

Bianca: Nu, pentru că Sofia va semăna cu mine.

Victor: Nu știu unde, în visele tale poate.

Bianca: Este a mea! Fata mamei!

Victor: Nu cred că este vreo femeie care abia a născut și imedit spune: ‹‹Da, fac al doilea copil, mai fac încă doi››. Nu cred. Cred că după ce naști, spui : ‹‹Mai lăsați-mă un pic! ›› Deci nu ne-am gândit încă.

Bianca: Dar el urlă după mine prin casă că mai vrea un băiat! Deci el zice că mai vrea, eu zic că nu neapărat, dar el zice că mai vrea un băiat. Mai vrea un băiat, ok, putem să luăm un pitbull să fie băiatul lu tata.


Victor: Nu, băiatul e de obicei băiatul mamei.

Bianca: Bine, lasă să crească Sofia mai mare să o întrebăm și pe ea dacă vrea un frățior.

Victor: Da.

Libertatea: V-ați găsit bonă?

Bianca: Am întâlnit o doamnă drăguță, acum așteptăm să vedem ce se întâmplă, dar deocamdată ne bazăm pe ambele bunici.

Libertatea: Cum e Victor cu atâtea femei în casă?

Victor: Slavă Domnului, mă impun foarte bine și surprinzător sau nu, ele ascultă de mine. Acum ce să facem? Când o să crească și asta mică, nu știu cum o să fie, deocamdată e bine. Într-adevăr aș avea nevoie și de un băiat ca să echilibrăm situația cât de cât. Negociez, dar acum trebuie să treacă așa un an, deci mai vedem.

Bianca: Lăsați!

Cununie secretă și botez după 2 posturi

Libertatea: Cu botezul ce ați stabilit?

Bianca: Cred că undeva în primăvară, pentru că eu mi-am dorit foarte tare să fie Sofia măricică și să înțeleagă ceva, să nu plângă , să facem poze frumoase, să ne simțim bine, să facem petrecere frumoasă. Nu e nicio grabă, oricum am intrat în Postul Crăciunului și nu mai aveam cum să îl facem. Apoi vine luna ianuarie, e foarte frig si apoi intrăm in postul Pastelui. Deci fix după postul Paștelui, o să facem botezul, în luna mai, la început, la mijloc, ceva de genul.

Libertatea: Spuneați la un moment dat că nu aveți în plan să vă recăsătoriți. Cumva copilul v-a schimbat planurile și vreți să fiți toți trei cu același nume?

Victor: Nu am vorbit, nu am analizat chestia asta, suntem bine asa.

Bianca: Mie mi se pare că ne-am complica. M-aș complica iar du-te la primărie, ce e aia o hârtie în plus? A, dacă o să fie nevoie la un moment dat și o să ne dăm seama că trebuie să plecăm prea mult pe afară…la școală nu știu ce…

Victor: Că este deranjant tocmai din cauză că nu suntem toți pe același nume, o să vedem cum facem.

 

Bianca: Ne ducem în secret la primărie și semnăm niște acte și aia e.

Victor a intrat în politică

Victor Slav a renunțat de multă vreme la televiziune, s-a axat apoi pe imobiliare, iar din această lună și-a făcut debutul în politică. “Într-adevăr principiile mele în direcția aceasta se unesc cu principiile și cu ideile acestui Partid România Unită și mi-am arătat oarecum inițiativa de a mă alătura lor. Atâta tot. Deocamdată. Nu particip la niciun marș politic, nu candidez undeva, nu primesc bani, deci să stea lumea liniștită”, a declarat, pentru Libertatea, Victor Slav.

Bianca mai are de slăbit

La două luni de la nașterea Sofiei, Bianca Drăgușanu arată excelent pentru o proaspătă mămică.

“Mă măsor în blugi care sunt un pic elastici, în blugi care nu sunt elastici și încap în toți. Da, mă strâng un pic. Mai trebuie să slăbesc câteva kilograme. Acum nu știu câte”, ne-a mărturisit Bianca Drăgușanu.

Foto: Dumitru Angelescu / Facebook
Video: Robert Hanciarec

Citește și:

Sărbătoare în familia Biancăi Drăgușanu: „La mulți ani!”. Cum au reacționat fanii

Urmărește-ne pe Google News