Tatăl Mădălinei Manole nu vrea să îşi traumatizeze nepotul, deoarece e posibil ca Petru Mircea să cheme Poliţia, deoarece nu s-a emis încă pe hârtie hotărârea judecătoarească, iar Ion şi Eugenia nu vor să rişte să se creeze o situaţie dificilă atât pentru ei, cât şi pentru micuţ.
„Nu-mi pot permite să-l iau dimineaţa la 11.00 şi să-l aduc seara la ora 19.00. Este un copil! Nu vine vara, nu-i promenadă să ne plimbăm cu el de mână pe acolo! Trebuie, mai întâi, să mergem de câteva ori, până se acomodează copilul cu noi. Judecătorii ar fi trebuit să înţeleagă acest lucru. Dar, dacă aşa a dorit această onorată instanţă, noi acest lucru nu-l vrem! L-am rugat pe avocat să facă recurs. Dacă poate, bine, dacă nu, noi renunţăm categoric! Chiar cu durerea şi dorul după nepoţelul nostru care şi-a pierdut mama şi acum nu poate să ne vadă nici pe noi! Dar noi nu vrem să ne traumatizăm nepotul, pe băieţelul fetei noastre, Mădălina Manole, şi să ne traumatizăm şi pe noi, alergând pe drumuri de colo colo! Nu, asemenea decizie noi nu o acceptăm, chiar dacă vom renunţa la a ne mai vedea nepotul!”, a declarat Ion Manole pentru Ziarul Ring.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
S-a aflat motivul real pentru care asistenta de la UPU Constanţa și-a luat viața. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și fostul soț, tatăl fetiței lor de trei ani. Mărturia unei apropiate a tinerei: "Pitica mea...".
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Un nou drum expres în România. Va avea 24 de poduri, 31 de pasaje și va costa 5,5 miliarde de lei
FANATIK.RO
Un nou drum expres în România. Va avea 24 de poduri, 31 de pasaje și va costa 5,5 miliarde de lei
Ororile la care a fost supusă Monica Gabor la 16 ani, când a ajuns pe mâna interlopilor. Ce s-a întâmplat cu cel care a vândut-o pentru 1.000 de dolari
Unica.ro
Ororile la care a fost supusă Monica Gabor la 16 ani, când a ajuns pe mâna interlopilor. Ce s-a întâmplat cu cel care a vândut-o pentru 1.000 de dolari
Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în viaţă
Observatornews.ro
Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în viaţă
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor
HOROSCOP
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI