După zile întregi în care a numele lui a fost pe vârful degetelor majorității inetrnauților, autorul cântecului manifest, Dan Teodorescu, s-a retras din valul de polemici foarte câștigat. Unii au susținut mesajul lansat de piesa ”Despre semerenie”, alții l-au contestat, creștinii practicanți s-au isterizat, iar reprezentanții bisericii au lansat comunicate dezaprobatoare. Zile la rând! Zile în care Teodorescu a obțiut exact ce și-a dorit, dar în care a realizat că ceea ce se dorea o furtună într-un pahar cu apă s-a transformat într-un tzunami căruia nu-i mai poate ține piept. Piesa lui a căpătat o notorietate nesperată și a lăsat fără replică și mute de uimire chiar și pe vedetele care au dat curs înregistrării cântecului, din rândul cărora amintim: Dan Bittman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianțu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ștefan Bănică, Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oțil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu ori Grigore Leșe. Acesta din urmă, doctor în Muzică și profesor la Universitatea București, s-a dezis de acțiunea lui în proiectul muzical în cauză, aceea de a participa la înregistrarea melodiei, dând de înțeles că a fost păcălit și nu știa în ce a fost băgat, drept pentru care a cerut să fie exclus din videoclip. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Române a declarat că „Nu e chiar un act de smerenie să crezi că ştii ce îi place lui Dumnezeu”. Față în față cu toate acestea, Teodorescu a decis să pună punct revoluției virtuale cu un act lipsit de curaj și, după ce s-a dezis total de semnificația celor cântate și îndelung obiectate, a dat bir cu fugiții.
Dan Teodorescu a scris pe net, acolo unde s-au consumat reacțiile provovcate cu lansarea piesei ce pare să se opună ridicării Catedralei Neamului, că ”îi pare rău că n-a fost în stare să trasmită în mod corespunzător un mesaj și un apel foarte simplu. Piesa nu este un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului”. Asta în timp ce, de patru zile, internauți, preoți, intelectuali se agită agitat pe marginea refrenului ”Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici”, aluzie la mega construcția de beton ce se înalță lângă Casa Poporului. Contactat telefonic pentru a-și susține manifestul și a ne împărtăși experiența ultimelor zile, interpretul ne-a transmis prin intermediari: ”Nu vreau să mai comentez nimic”
Mesajul care dezamorsează bomba de imagine
”Constat, cu părere de rău, că n-am fost în stare să transmit în mod corespunzător un mesaj foarte simplu. Și un apel foarte simplu. Îmi cer scuze si încerc așa:
– această piesă este o parabolă. Iar asta – cu profundă tristețe și amărăciune remarc – a fost o mare problemă.
– am afirmat – foarte clar, în cea de-a două strofă – că sunt creștin. Cred cu tărie în Dumnezeu.
– niciodată pe parcursul piesei nu am spus „eu știu”. Niciodată. Am spus întotdeauna „eu cred”. N-am spus că știu, pentru că n-am de unde să știu; cred doar.
– am spus că L-am găsit pe Dumnezeu într-o biserică din lemn pentru că eu cred (nu spun că știu; cred doar) că Dumnezeu preferă simplitatea și modestia. Nu am spus nicăieri, niciodată, pe parcursul piesei că Dumnezeu poate fi găsit numai în biserici din lemn. Nu. Dimpotrivă; am afirmat – foarte clar, în prima strofă – că sunt convins că Dumnezeu era în Catedrala Mântuirii Neamului Românesc. Pentru că sunt ferm convins că Dumnezeu este peste tot.
– piesa nu este un manifest împotriva Catedralei Mântuirii Neamului Românesc.
– piesa nu are cum să fie un manifest pentru simplul motiv că un manifest presupune determinarea unor acțiuni imediate. Or nicăieri, pe parcursul piesei, nu am spus că n-ar trebui construită Catedrala. Nu am spus nicăieri că ar trebui sistate lucrările. Nu există, la final, niciun link către nicio petiție împotriva Catedralei. Nu. Există doar un citat din Sfânta Scriptură.
– dacă aș fi vrut să lansez un manifest, aș fi făcut acest lucru – în mod evident – înainte de începerea construcției.
– mesajul piesei este următorul: cred că opulența și trufia nu au legătură cu credința.
– piesa este, în același timp, un apel la smerenie adresat tuturor: „și toți, unii față de alții, îmbrăcați-vă întru smerenie” (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 5, 1-5)
– am făcut această piesă pentru că am crezut că am dreptul să-mi exprim opinia.
– sunt convins că sunt un păcătos. Sunt convins că noi toți, absolut toți cei prezenți în piesă avem păcate mai mici sau mai mari. Vă rog frumos ca după ce ne judecați pe noi, așa cum se cuvine, să vă gândiți la mesajul piesei.
Vă mulțumesc, Doamne ajută!”, este mesajul cu care Dan Teodorescu vrea să pună capăt valurilor de controverse iscate de lansarea melodiei.”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!