Sandra Romain, supranumită și ”regina sexului anal”, luând cele mai multe Oscar-uri în industria porno, a fost ținta unui atac dur din partea celui cu care este acum în proces de divorț. Fostul soțș a spus că uneori Sandra se comporta ciudat, punând asta pe seama unui motiv ocult: ar fi fost posedată de diavol.
”A ajuns lângă mine și s-a aruncat pe jos, a început să scoată nişte sunete pe care nu credeam că le pot auzi de la cineva. Apoi a început să mănânce iarbă și să-și îndoaie corpul într-o poziţie nefirească După puțin timp a luat o piatră în mână şi a început să deseneze cercuri pe trotuar. Am început să mă rog, am atins-o. Atunci mi-am adus aminte de o vorbă din bătrâni, care spune să treci hotarul cu respectiva persoană. Am pus-o în maşină şi de câte ori treceam pe lângă o răscuce, scotea nişte sunete guturale”, marturisea Paul la Poveștiri Adevărate.
Însă la scurt timp de la incident, acesta i-a trimis o serie de mesaje bulversante în care își cerea scuze pentru declarațiile defăimătoare la adresa ei și îi trimitea un sărut, conform nefiltrat.ro. „Am să vorbesc cu tine… promit, dar sunt prea tulburat și eu de tot. Sunt un om de cuvânt, am să vorbesc cu tine. Am să îți explic. Eu niciodată nu fac ceva care să îți facă rău. Odată ai să ințelegi asta”, îi spunea Paul într-unul din SMS-uri.
„Nu știu de ce te-ai supărat în fond. Că nu am spus neadevăruri, nu am jignit… doar că vreau liniște acum. Nu vreau scandal… nu vreau ceartă”, îi scrie în alt mesaj, urmat de un alt SMS, la fel de halucinant, în care părea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. „Bună dimi, draga mea. Îți doresc o duminică plăcută! Poftă mare! Te sărut”.
Sandra Romain este una dintre cele mai apreciate actrițe XXX , fiind recompensată cu cele mai multe premii Oscar din industrie – 5. După ani buni de căsnicie, aceasta a depus actele de divorţ în august 2012, deși relaţia dintre ea și Paul s-a rupt încă din 2011. Termenul pentru judecarea divorţului a fost programat pentru sfârşitul acestui an.