„Spre deosebire de Pascu Ionut, am hotarat ca in acest litigiu, finalizat numai aparent, sa dau prioritate Statului Roman, tarii in care traim si nevoilor celor aflati in dificultate. Astfel, potrivit instantei Pascu trebuie sa plateasca Statului Roman 6500 lei taxa de timbru, lucru pe care nu l-a facut si il voi face eu pentru ca sunt romanca, iar restul de 3500 de lei, ii voi vira imediat cum Pascu imi va aduce la cunostiinta contul casei de copii sau azilului de batrani unde el dorea sa doneze acesti bani. Astfel, ma voi asigura ca Pascu nu a mintit judecatorii si nici pe Romanii de buna credinta, intrucat a declarat de cate ori a avut ocazia ca nu are nevoie de nici un leu pentru el”, a scris Oana Zăvoranu într-o postare pe contul ei de Facebook.
A primit de 10 ori mai puţin decât a cerut
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au încheiat procesul intentat de Ionuţ Pascu, aşa cum se numeşte în acte Pepe, împotriva fostei sale soţii, Oana Zăvoranu. Judecătorii au admis în parte cererea acestuia, obligând-o pe Oana la plata unor despăgubiri de 10.000 de lei. Pepe ceruse magistraţilor s-o oblige pe Oana să-i plătească 100.000 de lei, dar instanţa de judecată a considerat că el este îndreptăţit să primească o sumă de zece ori mai mică pentru prejudiciul moral suferit. Decizia Judecătoriei Sectorului 1 nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs.