“Am primit inelul de logodnă de Crăciun! E superb, cu o perlă înconjurată de briliante. Se spune că perlele aduc ghinion, dar nu şi dacă sunt înconjurate de briliante”, ne-a povestit, fericită, Oana.
Bărbatul care a intrat în sufletul blondei şi n-a mai ieşit de acolo se numeşte Florin Budnaru, are 33 de ani – cu doi mai mult decât ea – şi este tenor la Teatrul de Operetă Ion Dacian, din Bucureşti. A apărut în viaţa Oanei într-un moment în care ea ajunsese să nu mai creadă în căsătorie şi a reuşit s-o facă să-şi schimbe această părere. “Am crezut şi cred în iubire şi în suflete-pereche, dar când vezi câţi oameni din jurul tău divorţează, începi să te întrebi dacă o hârtie poate să ţină împreună două persoane. Acum, cu Florin, am ajuns pentru prima oară în viaţa mea să-mi doresc să mă mărit. Ştiu că va fi magic! Iar Isabel, fetiţa mea de doi anişori, va fi cu siguranţă domnişoara de onoare”, ne-a mai spus blonduţa.
Nu vrea să facă o petrecere mare
Aşa se face că acum, după ce şi-a trecut în palmares participarea la show-ul PRO TV “Dansez pentru tine”, Oana se pregăteşte să danseze la propria nuntă… Recunoaşte că a început pregătirile, dar totul e la nivel de intenţie, nu a stabilit amănunte. Este sigură însă că nu va fi o petrecere mare şi că va invita doar rudele şi prietenii apropiaţi.
În plan profesional, vedeta nu ştie dacă în 2013 o mai aşteaptă vreo provocare majoră. Deocamdată, nu a primit nici o propunere să apară la TV, aşa că îşi concentrează forţele şi energia exclusiv pe cursurile ţinute la şcoala ei de dans.