Dylan Farrow a pvestit pentru prima dată într-un interviu televizat despre faptul că a fost abuzată sexual de tatăl ei, Woody Allen, pe când avea doar șapte an și cu lacrimi în ochi a spus că acesta ar fi trebuit să fi fost acuzat de agresarea ei.
„A mințit și a mințit atât de mult”, a spus ea după ce a vizionat un clip de interviu „60 Minutes” din 1992, în care Allen a negat că o abuase. „Este dificil pentru mine să îl văd și să-i aud vocea”.
Farrow, de 32 de ani, a vorbit într-un interviu difuzat de CBS despre ce i s-a întâmplat pe când avea șapte ani și a oferit detalii grafice despre modul în care Allen a atacat-o sexual. „Vreau să-mi arăt fața și să-mi povestesc povestea”, a spus ea. – ”Vreau să vorbesc, literalmente”.
Farrow a vorbit despre asaltul sexual și înainte, dar de fiecare dată în interviuri scrise, de această dată a ales să vorbească la televizor.
Farrow a spus că l-a iubit și l-a respectat pe tatăl ei și l-a considerat „erou”, înainte de a o fi molestat în casa mamei ei, Mia Farrow, din Connecticut, pe 4 august 1992.
Ea a povestit că Allen a dus-o într-un pod în timp ce mama ei ieșise la cumpărături, a obligat-o să se așeze pe burtă și să se joace cu trenul de jucărie al fratelui ei, în timp ce el s-a așezat în spatele ei și a molestat-o. „la vârsta de șapte ani, aș fi spus că mi-a atins părțile intime, la 32 de ani spun că mi-a atins labiile și vulva cu degetul”, a mărturisit aceasta.
La vremea aceea, Allen a insistat ca fiica lui a fost învățată să mintă de către mama ei care a descoperit cu doar câteva luni înainte ca soțul ei avea o aventură cu fiica ei adoptivă, Soon-Yi Previn. Allen și Previn s-au căsătorit din 1997.
În răspuns la declarațiile lui Dylan Farrow, Allen a lansat o declarație de presă în care vorbește despre acuzațiile care i se aduc. „Când această acuzație a fost făcută prima dată acum mai bine de 25 de ani, a fost anchetă temeinic atât de către Clinica de Abuz Sexual asupra Copiilor de la Spitalul Yale-New Haven, cât și de New York State Child Welfare. Amândouă instituțiile au anchetat acest caz mai multe luni și au ajuns în mod independent la concluzia că nici o molestare nu a avut loc vreodată”, a transmis regizorul. „În schimb, au descoperit că a fost vorba de un copil vulnerabil care a fost învățat să-și spună povestea de către mama ei furioasă în timpul unei despărțiri controversate”.
Woody Allen, care nu de mult i-a luat apărarea lui Harvey Weinsterin, l-a menționat, de asemenea, pe fratele mai mare al lui Farrow, Moses, care a acuzat-o pe mama sa că l-a spălat pe creier.
„Dar chiar dacă familia Farrow folosește în mod cinic oportunitatea oferită de mișcarea Times Up pentru a repeta această afirmație discreditantă, aceasta nu o face astăzi mai adevărată decât în trecut”, se arată în declarația lui Allen. „N-am molestat-o pe fiica mea – așa cum toate investigațiile au fost încheiate acum un sfert de secol”, a concluzionat regizorul.
Citește și: Prognoza meteo pentru intervalul 19-21 ianuarie. Va ninge la munte