Superba actriţă, în vârstă de 28 de ani, a devenit cunoscută publicului mai ales drept neînfricata “mamă a dragonilor”, Daenerys Targaryen, din serialul de succes “Game of Thrones”.
Ea apare pe coperta numărului din noiembrie al prestigioasei publicaţii Esquire, pozând complet goală, în timp ce stă întinsă într-un pat şi doar un cearşaf alb îi acoperă şoldurile şi posteriorul, iar în celelalte imagini din interiorul revistei apare, îmbrăcată în lenjerie intimă neagră, în ipostaze provocatoare.
Emilia Clarke este descrisă în paginile revistei drept “sexy, dar cu picioarele pe pământ”, iar titulatura i-a fost acordată atât pentru a-i recompensa frumuseţea şi senzualitatea, dar şi pentru versalitatea ei de pe platoul de filmare.
“Ea reuşeşte să întrunească numeroase calităţi contradictorii şi să le exprime într-un mod natural: drăgălaşă şi dură, plină de emoţie şi determinare cu sânge rece”, spun despre ea cei de la Esquire. Emilia Clarke a mai fost desemnată recent şi femeia anului de către revista GQ.