Anna Wintour, redactorul-şef de la Vogue America şi cea care a inspirat personajul principal din pelicula „Diavolul se îmbracă de la Prada”, este cea care dă tonul în moda din întreaga lume, revista pe care o păstoreşte fiind Biblia oamenilor de fashion de pe mapamond. Însă, dacă strâmbă din nas de fiecare dată când vede câte o vedetă care se îmbracă neinspirat, acum tocmai ea şi-a găsit naşul.
Rochia pe care a ales-o pentru a participa la Gala MET a intrat în vizorul criticilor, care au considerat că Anna Wintour nu a făcut o alegere prea bună. Asta în primul rând pentru faptul că nu a respectat dress-code-ul evenimentului, „White Tie and Diamonds („Eleganţă în alb şi diamante”)”, ea purtând o ţinută Chanel, dar cam colorată.
„Este noaptea ei şi a ales să poarte asta? Doar atât poate?”, comentează „The Guardian„, după ce Michelle Obama a denumit o aripă a Muzeului Metropolitan de Artă, din New York, unde a avut loc evenimentul, „Anna Wintour”.
„Rochia dintr-un material ciudat o face să arate prea mare, deşi ea este minionă. Unde este eleganţa la care ne aşteptam?”, scriu cei de la radaronline.com.
În aceeaşi notă au scris şi alte publicaţii din afară, precum Irish Times, Metro sau ibtimes.com.
Foto: Northfoto

 
 

Urmărește-ne pe Google News