În vara anului 2012 aflată în vacanţă, Gabriela a fost anuntaţă printr-un sms că urmează să înceteze colaborarea cu emisiunea Noră pentru mamă, motivul fiind faptul că avea un salariul mare, care ajungea undeva la 20.000 de euro. Cum turcii au vrut să-i reducă remuneraţia, ea a decis să părăsească postul şi să se ocupe de familie.
Dacă săptămâna trecută se zvonea că Gabi Cristea va face această mişcare, acum surse bine informate ne-au dezvăluit că vedeta a fost contactată şi a purtat deja discuţii pentru reluarea colaborarii cu postul Kanal D din luna august, când va începe un nou sezon „Drept la Ţintă”, emisiune moderată în prezent de Oana Roman. Şi cum are mulţi duşmani de când a început războiul cu Marcel Toader, Gabriela îşi mai poate adăuga încă unul pe listă, pentru că revenirea în trust o va scoate pe Oana Roman din schemă.
Dacă anul trecut s-a supărat că urma să-i fie micşorat salariul de 20.000 de euro, acum se pare că Gabi acceptă şi o leafă de aproximativ 6.000 de euro, cât se vehiculează că ar câştiga Oana.
„Am conturile goale”, recunoştea franc vedeta în urmă cu câteva zile, cuvinte care se pare că i-au mişcat pe patronii postului tv. Pe de o parte, aceştia vor să-i ofere o mână de sprijin vedetei, dar pe de alta vor să profite de simpatia de care se bucură Gabriela în rândul telespectatorilor, şi s-o arunce în lupta pentru audienţe.