Protagonista este Simona Traşcă, alias „Pamela de România”, care vorbeşte despre… noul ei antrenor de fitness. Blonda şi-a luat inima-n dinţi şi a hotărât să apeleze la un profesionist pentru a-şi sculpta formele trupului. Este vorba despre Bo Pricop, antrenorul vedetelor.
„Eu nu pot să spun că am făcut sport până acum. Nu mă ţineam de treabă. Cu Bo Pricop am vorbit de mai multe ori şi m-a convins să merg la sală. Am fost deja de două ori la Bamboo Fitness, unde lucrez cu el, după un program de antrenament pe care l-a făcut pentru mine. Având în vedere că până acum nu am făcut sport după un plan atât de bine organizat, mi-a fost destul de greu. Pot să spun, în glumă, că e primul bărbat care mi-a tăiat răsuflarea. La propriu! Ideea că vreau să am un abdomen perfect şi, în general, să fiu în formă maximă. Sunt convinsă că voi reuşi acest lucru”, ne-a declarat Simona Traşcă, cea care a tras şi greu la primele ore de fitness.
Cunoscut drept antrenorul de fitness al vedetelor, Bo Pricop mărturisea nu demult că nu este strâmtorat de criza financiară. Şi asta pentru că are foarte mulţi clienţi, printre care majoritatea vedetelor authtone, care vor să ajungă la o formă fizică de invidiat. Unul dintre clienţii lui Bo, Mattyas, a venit chiar cu o cerere specială: vrea să aibă un abdomen ca Peter Andre.