„Stăteam și ne făceam toți scenarii. Nici nu știi la ce să te aștepți, dacă e de bine sau de rău! Șocul a fost foarte puternic. Ne-am așteptat la o surpriză, dar nu la asta!”. Începând cu seara aceasta echipele se despart, iar vedetele vor lupta separat în cursă.

Regulile se schimbă! Echipele se despart la „Asia Express”, vedetele luptă separat: „Șocul a fost foarte puternic”

„Nu mai suntem împreună și ne este foarte dificil”

În vreme ce cinci concurenți vor rămâne alături de Irina Fodor să îndeplinească anumite provocări, ceilalți cinci vor pleca fără partenerii lor pe traseu, vor călători separat, își vor găsi cazare, vor face singuri autostopul și misiunile. Parcursul celor care pleacă singuri pe Drumul Împăraților va depinde de rezultatele la jocuri ale coechipierilor rămași alături de Irina Fodor.

Dacă cei din urmă vor câștiga jocurile și cei de pe traseu vor primi anumite avantaje prețioase în joc. Despărțirea îi va surprinde, dar și îi va emoționa: „Nu mai suntem împreună și ne este foarte dificil. Nu putem unul fără celălalt, dar o să fac tot ce pot să îi fie mai ușor”, va spune Elwira Petre cu ochii în lacrimi.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
echipele-se-despart-la-asia-express-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Nici n-am plecat bine că m-am gândit la Adi, m-a luat dorul. Nu eram pregătit pentru asta”, va adăuga Emi. Cum se vor descurca vedetele singure în cursă, telespectatorii pot afla diseară, de la 20:30, pe Antena 1, în cea mai nouă ediție „Asia Express- Drumul Împăraților”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI