Ca să răspund din start întrebării „De ce te-ai mai dus, cu atitudinea asta?”, îmi plac mult câteva piese ale englezului, iar stilul lui muzical e numai bun de cântat live – simplu, curat, fără auto-tune sau alte efecte sonore menite să mascheze lipsa de talent.
În plus, prietena mea nu concepea să rateze evenimentul, deci am fost și puțin împins de la spate.
De ce urăsc concertele
Sunt diplomat când spun că-mi displac concertele – mă abțin de la verbe mai dure. Gândește-te puțin: plătești sute de lei pe bilet ca să stai ore întregi în picioare, înghesuit ca-n tramvai la orele de vârf, bând apă la 10 lei și ascultând o interpretare live mai slabă decât varianta înregistrată în studio, în timp ce te chiorăști ca să-l vezi pe cântăreț de la zeci de metri distanță.
Uneori ai parte și de defecțiuni tehnice, din cauza cărora ecranele se sting și rămâi doar cu „puricele” de pe scenă. Alteori îți dai seama că acustica e atât de proastă, încât nu poți distinge versurile.
În final, rămâi cu niște fotografii neclare, filmări cu audio distorsionat din cauza gălăgiei și cu check-in-ul dat pe Facebook, care nu interesează pe nimeni.
Asta-i viziunea mea asupra concertelor. Știu că alții pornesc dând pe-afară de pozitivism, absorb muzica prin toți porii și dansează ca și cum ar fi ultima lor zi pe pământ. Bravo lor! Nu le pasă de aglomerație, de căldură sau de prețurile piperate, pentru că sunt efectiv hipnotizați de prezența artistului, exaltați că respiră același aer cu el/ea.
Ed Sheeran m-a contrazis
Acestea fiind zise, trebuie să recunosc că Ed Sheeran ne-a oferit o seară memorabilă. Mă bucur să spun că e unul dintre acei artiști care cântă live exact ca în studio, iar acustica senzațională a Arenei Naționale i-a purtat vocea până-n peluza de vizavi.
Vesel, modest și vorbăreț, a profitat de orice pauză între două melodii pentru a conversa cu publicul, pentru a povesti ce emoții îl încearcă și a-i felicita pe români pentru entuziasmul lor. Experiența chiar a devenit participativă de câteva ori, Ed invitând publicul la joc, cerând anumitor zone să scoată diverse sunete și să facă diverse gesturi.
Mereu am apreciat cântăreții care interacționează cu spectatorii, care dialoghează cu ei și depun eforturi pentru a se asigura că toată lumea se simte bine, în loc să presteze robotic ca o hologramă programată în avans.
Englezul s-a costumat în român
Mai mult decât atât, m-a bucurat faptul că Ed Sheeran s-a documentat suficient încât să știe în ce oraș al cărei țări se află. Ba chiar a pronunțat „București” cu o lăudabilă tentativă de accent românesc, personalizând întreaga experiență.
O să-i prindă bine câteva cuvinte învățate în limba română, pentru că a spus că-și va petrece următoarele trei zile vizitându-ne țara, pentru prima oară în viață. Sper doar să găsească ceva mai interesant decât clișeicul Castel Bran…
Cireașa pe tort a pus-o când a îmbrăcat costumul naționalei de fotbal a României, moment în care stadionul a erupt. Un gest frumos, dar neoriginal și poate un pic exagerat. Mai rămânea doar să cânte „Deșteaptă-te, române!” și deja devenea cetățean de onoare al Bucureștiului.
Magie în stare pură
În orice caz, Ed Sheeran a reușit de unul singur să mențină 50.000 de oameni în permanentă euforie. De unul singur, căci scenografia a fost practic inexistentă. Întreaga scenă le-a aparținut lui, chitarei sale acustice și microfonului. Suficient și eficient.
Pesimismul meu a pălit în fața energiei și jovialității lui Ed Sheeran, iar momentele când întreaga arenă își aprindea blițurile telefoanelor mi-au trimis fiori pe șira spinării. Te simțeai ca într-o animație Disney, înconjurat de magie pură.
Îl mai așteptăm pe la noi!
Lucrurile astea m-au ajutat să trec peste faptul că picioarele mă implorau să renunț; că toată lumea fuma în jurul meu, pe teren, deși organizatorii zbierau în difuzoare că fumatul e interzis; că am dat 10 lei pe-o bere de jumătate de litru și mi-a fost înmânată într-un pahar de 0,4 L. Tot m-a iritat înghesuiala, dar pot spune că a meritat „chinul”.
Până și natura parcă a fost cucerită de show-ul lui Ed Sheeran, pentru că ploaia s-a oprit înainte ca el să urce pe scenă și a revenit abia spre finalul ultimei melodii. L-a așteptat.
Una peste alta, britanicul a știut exact ce butoane să apese pentru a gâdila orgoliul publicului român și și-a pus în valoare talentul muzical printr-o prestație live impecabilă. Când o mai avea drum prin România, îți recomand să dai o fugă pe la spectacolul lui. Chiar dacă nu te simți bine la concerte, în general, uite că există excepții.