După doar 9 zile de concurs în Republica Dominicană, Eduard Gogulescu a fost eliminat de la Survivor România 2023. Daniel Pavel i-a rostit numele aseară, la consiliu. „Nu pot să spun că nu mă așteptam, dar mi-e greu să mă ridic de pe scaunul ăsta. E greu când îți dorești ceva foarte tare și îți scapă printre degete.

Vreau să îți spun că așa familie frumoasă cum a fost echipa asta nu am crezut că se poate. Sunt oameni frumoși, și pe interior, și pe exterior. Vreau să vă mulțumesc că încă mai există oameni buni și prieteni adevărați.”, a spus Războinicul după ce a aflat că părăsește competiția.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cu doar o ediție înainte, Eduard Gogulescu le-a cerut telespectatorilor emisiunii să nu îl voteze, voia neapărat să părăsească competiția. „O să-i rog pe oamenii de acasă să nu mă voteze. Pentru mine, să vin la Survivor a fost cel mai mare vis. Din păcate, am avut accidentarea aceasta și nu știu cum m-aș comporta după, pe traseu.

De 2 ani îmi doresc să vin aici și mă pregătesc. Visul a devenit realitate, dar am avut ghinion”, a spus Eduard Gogulescu, care a suferit o accidentare chiar de la primul lui traseu la Survivor România 2023.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Cine e Eduard Gogulescu, care a fost eliminat de la Survivor România 2023

Eduard Gogulescu are 23 de ani și este cunoscut în lumea muzicii sub numele de DJ Eres și provine dintr-o familie în care arta primează: mama și sora lui fiind instructoare de dans, scrie Fanatik.

„Numele meu este Eduard. Am 23 de ani. Sunt DJ. Am venit aici, în primul rând, pentru că sunt o persoană dependentă de adrenalină, de situații de disconfort. Am venit să aduc forțe noi Războinicilor, chit că n-au nevoie.

Mie mi s-a părut că nu au nevoie, dar de ce nu? Nu strică o forță în plus. Și motivație. Fără motivație nu ai cum să ajungi mai departe și niciodată în finală. Așa că, am venit să câștig!”, a declarat Eduard Gogulescu la Survivor România 2023.

Tânărul avea mari planuri în competiția din Republica Dominicană, mai ales că de doi ani își dorea să intre în concurs. „Pasiunea mea pentru sport a început de când eram mic, am practicat numeroase sporturi și până și acum, când pasiunea mea s-a îndreptat spre mixat, sportul a rămas prezent aproape în fiecare zi în viața mea. Merg la sală de 5 ani aproape zilnic”, a zis pentru sursa menționată anterior Eduard Gogulescu.

„În primul rând, când fac un lucru cu pasiune, dau tot ce e mai bun din mine. Apoi, sunt o persoană reală, sper să mă vadă toți așa cum sunt eu cu adevărat. Și sper să motivez lumea de acasă să-și trăiască viața la maximum și să se bucure de tot ce le apare în cale”, a încheiat tânărul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News