Edward Sanda respectă și de Paște tradiția inaugurată anul trecut, de Crăciun: dubla sărbătoare și în Republica Moldova, și la București.
„Voi începe la Chișinău, alături de a doua mea familie și apoi, eu și Cleopatra ne vom întoarce împreună la București și vom sărbători încă o dată, și cu ai mei!”, spune artistul.
Pe lângă noutățile tradițiilor din Republica Moldova, Edward declară că este încântat să ia parte la toate pregătirile care au loc în casa socrilor. El spune că are ceva experiență, pentru că în copilărie îi plăcea să o asiste pe mama lui în bucătărie, mai ales atunci când vopsea ouă și pregătea coșulețul de Paște.
„Aș vrea acum să mă laud că știu, la rândul meu, să vopsesc cele mai frumoase ouă! Dar, deși am încercat, niciodată nu mi-au ieșit așa cum îmi doream”. Însă, optimist din fire, nu se dă bătut cu una, cu două și speră că anul acesta îi va impresiona pe toți. Dacă nu, totuși el are pregătit un as în mânecă, un talent ascuns: știe să aleagă oul câștigător.
În copilărie, artistul respecta întocmai ritualurile zilelor de sărbătoare chiar și cu prietenii săi.
„Îmi plăcea foarte mult cum ne pregăteam pentru noaptea de Înviere, aveam mereu haine noi pe care le îmbrăcam atunci și plecam împreună cu familia la biserică, să ascultăm slujba.
A doua zi, cele mai mari bucurii erau masa petrecută în familie, sosirea Iepurașului cu multe dulciuri și negreșit întâlnirea cu prietenii din cartier special pentru concursul de ciocnit ouă, până seara”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!