În urmă cu cinci ani, trei tineri din Cluj-Napoca se așezau la masă și puneau la cale Untold, un festival care mai are puțin până să aducă o jumătate de milion de oameni în Transilvania. Unul dintre aceștia trei este Edy Chereji, care a povestit pentru Libertatea cum era viața lui înainte de Untold și cum același festival i-a scos în cale iubirea vieții.

Nici o istorie nu e completă dacă nu înglobează și o poveste de iubire. O știu producătorii de Hollywood, o trăiesc și creatorii celui mai mare festival din sud-estul Europei. Untold este festivalul care aduce la Cluj peste 350.000 de spectatori în fiecare an și care i-a adus împreună pe Edy și Ioana Chereji.

Cu un zâmbet jucăuș, care îi scade considerabil vârsta reală de 33 de ani, Edy ne întâmpină în sediul din Capitală unde se pregătesc tot anul festivalurile Untold și Neversea. Da, tot anul. Când vrei să aduci 200 de artiști și să atragi sute de mii de oameni nu prea ai timp de pauze. Așa că după ce pleacă ultimul artist, începe munca pentru următorul festival. Și tot așa. E o poveste fără sfârșit. O sută de oameni lucrează tot anul și 7.000 înainte și în timpul festivalului. O mică armată dedicată întru totul distracției.

Ce urmează după așa un succes? Probabil încă un festival. “Nu știu, ne gândim, vedem…”, se ferește să dezvăluie Edy.

Prima ediție Untold, primii fiori ai iubirii

Edy a câștigat primii bani în clasa a X-a și a lucrat cu carte de muncă din primul an de facultate. Este și un mare iubitor de muzică. Avea toate semnalmentele antreprenorului care urma să facă parte dintr-un proiect măreț, la un moment dat. Și momentul acela a venit în 2015.

Totul a pornit de la ideea lui Bogdan Buta. El i-a adus la aceeași masă pe Edy și pe Bogdan Rădulescu. Cei trei care au speriat vestul țării, Clujul, apoi Europa.  

Restul e istorie. O istorie frumoasă, care a dat și mai mult sens vieții lui Edy Chereji. Fiindcă la prima conferință de presă pe care au organizat-o ca să anunțe Untold a apărut și Ioana, reporter pe atunci la PRO TV.

“Festivalul ne-a repus față în față, pentru că noi ne cunoșteam cu mulți ani înainte, noi fiind din același județ, Sălaj. Ne cunoșteam din perioada în care eu activam la un post de radio în Zalău. Și ea a lucrat acolo în perioada de studenție și atunci ne-am cunoscut și apoi ne-am reîntâlnit cu ocazia diverselor proiecte, eu făcând evenimente în Cluj, ea lucrând la PRO TV Cluj. Fiecare cu traiectoria lui în viață până în 2015-2016, când ne-am reîntâlnit și probabil că a fost momentul potrivit să ne dăm seama că suntem făcuți unul pentru celălalt”, povestește Edy.

Ioana a început și ea să lucreze la Untold, în echipa de comunicare.

Vloggerii i-au botezat fetița „Untoldina”

Familia Untold s-a mărit anul trecut, când a apărut pe lume Luiza, fetița celor doi. “A treia inimioară, cum îi spunem noi, fetița noastră, care a și fost botezată – în momentul în care am anunțat că vom avea un copil – Untoldina. E numele de alint, între prieteni. Vloggerii au botezat-o Untoldina pentru că în prima parte, când am făcut public faptul că vom avea un copil, nu am făcut public și numele la care ne-am gândit. Și o bună perioadă oamenii i-au zis Untoldina”, zâmbește cu drag Edy.

“Se spune că Gemenii suferă de plictiseală și atunci când trebuie să se arunce într-o nouă provocare, nu stau mult pe gânduri și am simțit, la un moment dat, că aș vrea să văd ce înseamnă să îmi asum lipsa acelei plase de siguranță”

Ne întoarcem la prima sa iubire: Untold. Și vocea își recapătă inflexiunile grave, de antreprenor. Untold, acest vis nebunesc al celor trei tineri. “Din dorința de a face ceva spectaculos pentru România, așa s-a născut ideea unui festival în Cluj-Napoca. Apoi, Bogdan a reușit să atragă o serie de oameni care au crezut în ideea lui, printre care am fost și eu, în contextul în care am fost foarte motivat și mi-a plăcut această ambiție de a construi împreună ceva care să poată să rămână peste ani și care să poată concura cu orice alt brand și produs mare din întreaga lume, dar să fie construit de niște tineri din România”, spune Edy.

Tânărul a lucrat înainte timp de șapte ani la o companie care deține lanțul de centre comerciale, unde a învățat mult și a cunoscut mulți oameni. Iar în 2014 a venit momentul să se desprindă de locul care devenea parcă prea călduț. “Se spune că Gemenii suferă de plictiseală și atunci când trebuie să se arunce într-o nouă provocare, nu stau mult pe gânduri și am simțit, la un moment dat, că aș vrea să văd ce înseamnă să îmi asum lipsa acelei plase de siguranță, ce înseamnă să construiesc ceva pe cont propriu. Și s-a întâmplat acest lucru în 2013 când acumulasem ceva experiență”, mai spune Edy Chereji.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Am mai reușit să-mi depășesc multe bariere mentale pe care le aveam vizavi de genurile muzicale”

Și-a făcut o agenție de marketing și PR și la nici un an a venit propunerea lui Bogdan Buta. Nici că se putea mai bine: un proiect care chiar l-a provocat. Ce a învățat după prima ediție? “Primul lucru pe care l-am conștientizat, după prima ediție a festivalului, a fost faptul că să construiești un festival și un produs 100% românesc, care să poată concura oricând cu un produs din străinătate, nu poate să fie ambiția sau munca unei persoane, ci este rezultatul unei echipe. Am mai reușit să-mi depășesc multe bariere mentale pe care le aveam vizavi de ce înseamnă genurile muzicale. Am avut ocazia să întâlnesc foarte mulți oameni dornici să intre în echipa noastră și ăsta e unul dintre cele mai frumoase lucruri care s-au întâmplat după prima ediție. Oameni care au văzut amploarea festivalului și au renunțat la joburi și au venit alături de noi!”, mai spune Edy.

E fan Alexandru Andrieș

Apoi a mai urmat un festival, Neversea, la fel de bine cotat. Oricum, mai sunt doar trei luni până începe nebunia, perioadă în care echipa apucă să doarmă doar vreo trei ore pe noapte, dacă are noroc. Dar ce contează? Oferă un festival unic pentru sute de mii de oameni, români și străini.   

Ioana îmi trimite câteva poze din perioada de liceu a lui Edy. Poartă un tricou alb, jeanși și cântă la voce și chitară la un eveniment. A studiat și pianul în copilărie.

“Muzica ce îmi place mie, pentru care aș plăti un bilet la un concert și pentru care cumpăram casete, CD-uri, e mai mult în zona de rock, însă am reușit, de-a lungul timpului, să îmi deschid foarte mult orizonturile muzicale și să încerc să ascult multe genuri…”, spune Edy.

Ar plăti bilet la Untold mai ales pentru Don Diablo sau Striklex, care sunt mai pe gustul lui, sau pentru Alexandru Andrieș, pe care a reușit să-l vadă abia în urmă cu doi ani. Tocmai asta e, Untold adună preferințele muzicale ale tuturor.

Alexandru Andrieș


Citește și: 

Povestea celui mai vechi angajat din Liga 1! De 40 de ani, Ioan Albu de la CFR Cluj e nelipsit din vestiarul campioanei României

Urmărește-ne pe Google News