Ela Crăciun a intrat pe ultima sută de metri cu sarcina. Este în continuare activă, chiar dacă a trebuit să facă mici schimbări în agenda de lucru. „Mi-am dorit ca această sarcină să o duc până la final în câmpul muncii și uite că reușesc. Am noroc și de un bebeluș cumințel, care mă lasă să-mi fac treburile. A început să mă doară spatele, să mi se umfle picioarele, să nu mai pot sta în picioare atât de mult, am renunțat la tocuri, dar sunt OK. Încerc să nu pun foarte multe lucruri într-o zi, două, maximum trei”, ne-a spus ea.
Practic, vedeta nu va lipsi de pe micul ecran, întrucât emisiunea este înregistrată. „Am emisiuni filmate în avans, am și pentru blog câte ceva filmat în avans, cumva, vreo două săptămâni sunt acoperită, așa că putem considera că am plecat într-o vacanță în țările calde, cum plecam eu de obicei în octombrie-noiembrie. Două săptămâni sunt OK, apoi mă voi întoarce”, a precizat ea.
Ela Crăciun se bazează pe ajutorul soțului
Chiar dacă nu va avea concediu de creștere a copilului, Ela Crăciun va fi alături de bebeluș. Are experiență cu copiii, așa că băiețelul va fi bine îngrijit. În schemă, alături de ea, intră soțul, apoi mama ei. Ulterior, va avea și un ajutor extern.
„Nu cred că o să îl iau cu mine la serviciu, pentru că eu sunt adepta unui program foarte strict, avem ore fixe de masă, ore fixe de somn, iar dacă nu suntem atenți cu lucrul acesta, vom avea un bebeluș care ne chinuiește puțin. Am norocul unui program flexibil și atunci pot merge acasă, mă pot întoarce la muncă, nu trebuie să stau 10 ore fără să-mi văd bebelușul. Chiar aseară vorbeam cu soțul meu și am decis să ne împărțim prima lună. Eu stau 3 zile, el două zile, iar în weekend stăm împreună. Și atunci, ne împărțim zilele și în funcție de programul meu, de filmările pe care trebuie să le fac, de ședințele foto, de tot ce am de făcut. Mai este mama, care a fost întotdeauna alături de noi și va fi și acum. Și, probabil, va fi și o bonă, pentru că mai avem doi copii, iar mama cu siguranță îi va superviza și pe Alex, și pe Alexia”, a declarat, pentru Libertatea, Ela Crăciun.
Video: George Capoianu
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!