Mai întâi, micuțul s-a bucurat de natură și de aerul
curat de la munte, unde locuiește, pe durata verii, fratele lui mai mare, Alex.
Cu această ocazie, Nicholas s-a jucat cu iepurii de casă pe care Alex îi are în
grijă de câțiva ani. Apoi, Ela Crăciun și-a dus băiețelul la mare, la Tuzla,
unde au avut ocazia să se bucure de vremea perfectă de vară, de nisip și de apa
mării. Acolo Nicholas a petrecut câteva zile alături de mama lui și de surioara
lui mai mare, Alesia.

„Lui Nicholas îi place foarte mult să înoate, adoră
apa, așa că zilele petrecute la mare au fost de neuitat pentru el. Ne-am jucat
pe nisip și pe păturică, la umbră, am intrat puțin în apa mări, la mal, și
ne-am bălăcit apoi în piscina gonflabilă alături de surioara lui mai mare,
Alesia. Cu câteva zile înainte, Nicholas a fost la munte, unde s-a jucat cu
fratele lui mai mare, Alex, și cu iepurașii pe care acesta îi are în grijă. Mă
simt binecuvântată să am o familie așa frumoasă și sunt recunoscătoare pentru
tot. Nicholas tocmai a împlinit 10 luni. În octombrie va face un an și pregătim
o surpriză mare pentru el și pentru frații lui. Nu îmi vine să cred cât de
repede au trecut aceste luni. Parcă ieri îl aduceam acasă de la maternitate”,
povestește Ea Crăciun.

Chiar dacă are doar 10 luni, Nicholas este
familiarizat deja cu înotul, după ce a luat lecții de la un instructor de
educație acvatică.

„Micuțul Nicholas s-a împrietenit rapid cu apa odată
cu lecțiile urmate chiar în cada plină cu apă a casei. Facem băiță o dată, de
două ori maxim, pe săptămână și încercăm să ne și jucăm sau să facem exerciții
care îl ajută pe Nicholas să își dezvolte abilitățiile și sistemul muscular, nu
doar să-l săpunim. Băița a devenit unul dintre momentele noastre preferate”, a scris
Ela Crăciun pe blogul ei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News