Familia și prietenii apropiați ai vedetei urmau astfel să descopere dacă steluțele ce aveau să coboare din balon sunt roz sau albastre, semn că viitoarea mămică va avea fetiță sau băiețel.
Cei mai nerăbdători să afle vestea au fost cu siguranță cei doi copii ai prezentatoarei TV, Alex și Alesia, mai ales că fiecare avea așteptări diferite. Alex își dorea un frățior, iar Alesia o surioară. În toiul petrecerii, Ela și copiii săi au înțepat balonul imens lăsând să cadă sute de steluțe… albastre, transmițând astfel mesajul că va avea un băiețel.
Copiii vedetei s-au bucurat că vor avea un băiețel
Momentul special i-a bucurat nespus pe membrii familiei sale și pe prieteni. Fiul ei cel mare, Alex, s-a bucurat că va avea un frățior, iar Alesia s-a acomodat rapid cu ideea, spunând că va avea grijă de cel mic și a menționat că ea vrea să decidă numele acestuia.
„A fost o după-amiază superbă. Ne-am adunat cu toții într-o grădină plină cu flori, frumos amenajată cu baloane colorate, cu candy bar, limonadă, ne-am bucurat de vremea superbă și de momentele speciale petrecute împreună. Erau cu toții nerăbdători să afle vestea: va fi fetiță sau băiețel? Au făcut chiar pariuri înainte. Așteptau să vadă ce culoare au steluțele din balon. Albastre sau roz? A fost prima variantă. Vom avea un băiețel! Rămâne acum să ne decidem asupra numelui. Alesia ne-a spus că ea vrea să aibă ultimul cuvânt și că va avea mare grijă de frățiorul ei mai mic. Mai sunt două luni și jumătate până la venirea lui pe lume! Sunt binecuvântată să am o familie atât de frumoasă și de unită!”, declară Ela Crăciun.
Citește și
EXCLUSIV/ Și milionarii fac piața, nu-i așa? Camelia Șucu caută la țărani roșii cu ”parfum de copilărie”- VIDEO
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!