Adela, fraierită cu un apel telefonic

Actriţa Adela Popescu (28 de ani) a fost stoarsă de câteva sute de euro cu metoda “Telefonul din străinătate”, care funcţionează astfel: oamenii primesc pe celular un mesaj alarmist:
“Nu mai am numărul tău de telefon, te rog apeleazămă!”, aşa sună SMS-ul cu care eşti “agăţat”.
Când vei suna, vei constata că la capătul firului se află o persoană care vorbeşte într-o limbă străină stricată. Cu cât veţi sta mai mult la telefon, cu atât veţi avea mai mult de plătit, numărul pe care-l apelaţi fiind unul cu tarif special, de 30 de euro pe minut, poate chiar mai mult.
Adela rememorează păţania: “Mi-a răspuns o doamnă, care vorbea în arabă şi care îmi părea destul de panicată. Am căutat informaţii şi am aflat că acesta este un număr fraudulos, care, odată apelat, activează o căsuţă vocală ce vă taxează cu minimum 30 de euro pe apel”.

Mihaela, escrocată cu 1.000 de euro pe Facebook

Se ştie că Mihaela Rădulescu (44 de ani) s-a implicat în multe campanii umanitare şi, în comparaţie cu alte vedete, ea bagă mâna adânc în buzunar pentru a ajuta persoanele aflate la necaz.
Numai că nu întotdeauna bunătatea ei este răsplătită, dimpotrivă, ultima oară când a făcut acest gest nobil s-a trezit târâtă într-un ditamai scandalul, căci bărbatul căruia îi dăduse în jur de 1.000 de euro şi pe care îl ştia doar de pe Facebook a apărut la emisiunile TV cu o poveste menită să o discrediteze pe divă. Mihaela a făcut tot posibilul ca întreaga ţară să se ferească de el:
“Individul care şi-a permis să facă afirmaţii bolnave despre mine, care a făcut avansuri sexuale unora dintre voi, care v-a cerut bani cu împrumut şi care mi-a cerut şi mie, şi i-am şi dat, crezând ca o idioată că are o problemă reală, se numeşte Daniel V. Constantin. Vă rog să aveţi mare atenţie mai departe. Şi vă rog să mă trageţi şi pe mine de mânecă, atunci când mă mai vedeţi credulă şi fraieră”, a scris Mihaela pe Facebook.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri

Oana, ameţită de vrăjitoare pentru 450.000 de euro

Mare vâlvă a făcut şi cazul Oanei Zăvoranu (40 de ani), care şi-a luat o ţeapă de zile mari de la vrăjitoarele Vanessa şi Mellisa. După divorţul de Pepe, vedeta a făcut tot posibilul să-şi aducă bărbatul înapoi, aşa că, disperată, a bătut la uşa celor două femei, despre care li se dusese buhul că îndeplinesc oricui, orice dorinţă, prin metode oculte.
Ştiind că Oana dispune de proprietăţi, vrăjitoarele i-au cerut iniţial 60.000 de euro, după care au ridicat miza la 450.000 de euro, plus aur, maşina şi un apartament de lux, de a cărui vânzare s-au “oferit” să se ocupe chiar membrii clanului lor.
Când a realizat că este trasă pe sfoară, Zăvo le-a dat în judecată pe cele două escroace, dar şi pe alţi câţiva din neamurile lor, iar procesul, demarat în urmă cu mai bine de trei ani, încă nu a ajuns la final.

Adela_02.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Surpriză de proporții. Cât a ajuns să valoreze o bancnotă emisă pentru eclipsa totală de soare din 1999
Știrileprotv.ro
Surpriză de proporții. Cât a ajuns să valoreze o bancnotă emisă pentru eclipsa totală de soare din 1999
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Câtă sare să pui la varza murată. Așa te asiguri că nu se va înmuia, nu va face floare și nici gustul nu va fi foarte sărat
FANATIK.RO
Câtă sare să pui la varza murată. Așa te asiguri că nu se va înmuia, nu va face floare și nici gustul nu va fi foarte sărat
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO
A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
Ce să pui în pârjoalele moldovenești ca să le dai cel mai bun gust. Vor ieși pufoase și le vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Ce să pui în pârjoalele moldovenești ca să le dai cel mai bun gust. Vor ieși pufoase și le vei mânca pe săturate
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro
Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Cât costă să mănânci la pensiunea lui Nicolai Tand. Preparatul care îi impresionează pe turiști
Financiarul.ro
Cât costă să mănânci la pensiunea lui Nicolai Tand. Preparatul care îi impresionează pe turiști
Asasinatul lui Ioan Crişan. SURSE: Laura Crișan ar fi comandat moartea tatălui ei pentru că urma să fie dezmoștenită
Observatornews.ro
Asasinatul lui Ioan Crişan. SURSE: Laura Crișan ar fi comandat moartea tatălui ei pentru că urma să fie dezmoștenită
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2024. Capricornii au la dispoziție o zi care aduce energie debordantă și multă determinare în tot ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI