Elena Băsescu este mamă a trei copii, are 40 de ani și o siluetă impecabilă. Fiica fostului președinte a reușit să slăbească 25 de kilograme după cea de-a treia sarcină, iar acum arată mai bine ca niciodată. Zilele acestea, ea s-a relaxat la plajă, alături de cei trei copii, Sofia Anais, 6 ani, Anastasia, 2 ani, și Traian jr, 5 ani.
Când era însărcinată cu cel de-al treilea copil, toată opinia publică era îngrijorată că Elena Băsescu s-a îngrășat foarte mult.
Și prima sarcină i-a adus Elenei 20 de kilograme în plus și, iată că, după ce a trecut de trei ori prin procese de îngrășat-slăbit, acum este acuzată de unii dintre fani că este mult prea slabă.
Zilele trecute, Elena Băsescu a postat, pe contul său personal de Instagram, câteva fotografii de la malul mării, unde s-a relaxat alături de cei trei copii.
La 40 de ani arată mai bine decât oricând, însă acum unii cârcotași sunt de prere că EBA este mult prea slabă.
A devenit imună la critici
Într-un interviu acordat VIVA! anul trecut, Elena Băsescu spunea că a devenit imună la critici și nu mai simte să dea explicații nimănui pentru viața ei.
“După toate câte s-au spus despre mine de atâţia ani, mă lasă rece. Sunt absolut imună.
Nu mă mai obosesc nici măcar să le dezmint. Sunt trecute la capitolul diverse. Trăiesc pentru familia mea şi pentru mine, nu simt nevoia să mă justific în faţa nimănui”, declara EBA.
“Acum sunt mult mai realistă şi mai calculată. Sunt la vârsta la care contează foarte mult copiii, dar, peste doi, trei ani, când vor fi mai mari, vreau să dau un restart carierei mele. Ştii cum se zice: «Forty is the new twenty»”, mai spunea Elena.