“Nu aduce anul ce aduce ceasul” crede Elena Băsescu, și pe bună dreptate, deoarece viața ei s-a schimbat radical în doar câteva luni! Eba trăiește o nouă poveste de dragoste, iar luna viitoare i se va îndeplini cea mai mare dorință: va aduce pe lume cel de-al treilea copil, o fetiță. A vorbit despre asta în exclusivitate pentru revista Viva!, într-o apariție de care Iulia Albu s-a declarat impresionată.
Elena Băsescu, despre cel de-al treilea copil al său: “Mi-am dorit mult o surioară pentru Sofia”
Elena Băsescu recunoaște că ultimul an, cel de după divorț, a fost “mai liniștit și mai fericit”. Acum, așteaptă al treilea copil cu noul ei iubit, Cătălin, cu care s-a afișat pentru prima oară în public zilele trecute: “Sofia și Traian Junior vor avea o surioară. Mi-am dorit mult o surioară pentru Sofia, ca să aibă relația pe care o am eu cu sora mea. Momentan, vom avea și un echilibru perfect în familie: doi băieței, și două fetițe, având în vedere că Ioana are un băiețel de trei ani”, a mărturisit ea.
Pregătiri pentru venirea copilei nu prea au făcut, dintr-un motiv întemeiat: “Am superstiții. Nu am făcut pregătiri, pentru că am păstrat, de la Sofia și Traian, mobilierul și accesoriile necesare. Oricum, la câtă bucurie a adus acest copil și în familia mea, și în familia lui Cătălin, cu siguranță nu-i va lipsi nimic”.
Recomandări
Mizele curtării lui Nicușor Dan. Pleiadă de prezidențiabili care bagă capul în poză – Analiză
Elena a mai dezvăluit în Viva! că fetița și băiețelul ei sunt deja foarte atașați de surioara lor: “În fiecare dimineață, pun urechea pe burtică la mami să audă ce face bebe, vorbesc cu el și râd cu poftă când văd cum se mișcă și mă întreabă: «Unde e capul? Unde sunt piciorușele», pentru că vor să-l mângâie și să-l pupe pe cap”.
EXCLUSIV/Pavel Bartoș merge la sală, dar… “Nu mai trag de fiare, fiarele trag de mine!” Ar face schimb cu Smiley
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Răspunsul dat de ucraineni când au fost întrebați dacă ar accepta ca Ucraina să cedeze teritorii pentru a obține pacea
Viva.ro
CUTREMURĂTOR! Tocmai s-a aflat ce s-a întâmplat în ultimele minute de viață ale lui Silviu Prigoană: "Nu avea..." Detaliul ZGUDUITOR care a mai ieșit la iveală. Și familia lui e în stare de ȘOC
Libertateapentrufemei.ro
Sfâșietor ce s-a aflat despre moartea lui Silviu Prigoană! E știrea care a bulversat România
FANATIK.RO
Care ar fi fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Văru’ Săndel, dezvăluire tulburătoare: “Ceilalți au zis că glumește”
GSP.RO
Noi dezvăluiri într-un dosar ISTORIC! De ce n-a jucat Nicolae Dobrin în Mexic? Mărturie în premieră obținută de GSP: „Certuri cu cei de la Dinamo, i-a cam lăsat fără bani la poker!”
Elle.ro
SEMNIFICAȚIA ascunsă a bijuteriilor și accesoriilor purtate de Kate Middleton la Ziua Comemorării. Gestul emoționant făcut de Prințesă
Unica.ro
Așa arăta, înainte de operațiile estetice, o vedetă pe care azi o vezi aproape zilnic la TV. Îți dai seama cine e în poze? FOTO
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Cod galben de vreme severă în 14 judeţe. Zonele unde sunt așteptate ploi, lapoviţă şi ninsori. Ceaţă densă pe mai multe drumuri din ţară
HOROSCOP
Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii sunt convinși că trebuie să exprime deschis tot ce au strâns în interior, mai ales față de superiori