Astfel, fiica preşedintelui Traian Băsescu este, încă de luni, la Parlamentul European, locul său de muncă, dar, de data asta, nu singură, aşa cum obişnuia până acum, ci cu fiica sa Sofia Anais în vârstă de numai două luni. Cele două au avut şi compania tatălui micuţei Bogdan Ionescu, alias Syda, care a avut grijă de copil în timp ce Eba vota legile în Parlament.
„De luni, am revenit la muncă după o pauză de două luni. Însă nu ma pot despărţi de Sofia, aşa că am luat-o cu mine. Acestea sunt primele poze ale sale de la Strasbourg. Mulţumesc mult tuturor colegilor mei din Parlamentul European pentru primirea foarte călduroasă pe care ne-au făcut-o mie şi Sofiei.I-am simţit alături de mine într-un moment foarte important şi asta a făcut întoarcerea la lucru mult mai uşoară”, spune fata preşedintelui Băsescu.
Elena Băsescu a născut pe 1 septembrie o fetiţă de, Sofia Anais. Naşterea nu a fost conform planificării şi a fost declanşată de o sângerare pe care EBA ar fi avut-o. Adusă de urgenţă la spital, Elenei i s-a făcut o operaţie cezariană, după ce medicii au decis că nu pot risca.