Botezul micuțului a fost un prilej de mare bucurie în familia lui Traian Băsescu, cel care a fost tot numai un zâmbet și și-a ținut nepoțelul în brațe aproape tot timpul. Ceremonia a fost însă una discretă, ferită de ochii lumii, la care au asistat doar membrii familiei și prietenii apropiați.
”Mă simt o femeie foarte împlinită. Am o fetiță și un băiețel, doi superbi și sănătoși. Îmi mai doresc un copil, o fetiță”, a spus Elena Băsescu, emoționată, la Kanal D, după slujba de botez.
EBA a purtat o rochie de vară cu flori și și-a pus flori chiar și în păr. La botez a mers și fetița Elenei și a soțului ei, Bogdan, micuța Sofia Anais, care a fost asortată cu mama ei, fiind îmbrăcată într-o rochiță din același material înflorat.
Elena Băsescu și soțul ei Bogdan Ionescu, sunt căsătoriți de aproximativ doi ani și mai au o fetiță, pe nume Sofia Anais.
Familia Băsescu s-a mărit pe 14 decembrie, anul trecut, când cealaltă fiică a lui Băsescu, Ioana, a născut și ea un băiețel.
Foto: Kanal D