Întotdeauna EBa a fost preocupată de felul în care arată, astfel că de-a lungul anilor s-a schimbat complet. După ce a adus pe lume trei copii, Elena Băsescu are o siluetă de invidiat. Fiicei lui Traian Băsescu îi place să aibă grijă de ea, astfel că își face de fiecare dată timp pentru a merge la salonul de înfrumusețare.
Chiar dacă are un job solicitant și are grijă singură de cei trei copii, EBa pare că se descurcă de minune cu toate sarcinile pe care le are. Atunci când are puțin timp liber, ea mai iese în oraș cu prietenii. După ce s-au ridicat restricțiile, fata cea mică a lui Traian Băsescu a profitat de situație și a ieșit pentru câteva ore în club, scrie CANCAN.
Ultima fotografie pe care Elena Băsescu a postat-o pe contul său de Instagram a fost apreciată de fani. Ea s-a fotografiat în curtea de la Palatul Parlamentului și purta un costum roșu, la care a asortat o bluză neagră și încălțăminte în aceeași nuanță.
De-a lungul anilor, EBa a trecut prin mai multe transformări. A renunțat la breton și acum poartă cărare pe mijloc, și-a schimbat stilul vestimentar, a adoptat alt stil de a se machia și știe cum să își pună trăsăturile în evidență.
Când vine vorba despre haine, fiica fostului președinte alege să investească bani mulți în obiecte vestimentare de calitate.
După divorțul de Bogdan Ionescu, bărbatul cu care are doi copii, ea l-a cunoscut pe Cătălin Tomata, cel cu care a mai făcut un copil, mai exact o fetiță. Relația Elenei Băsescu cu tatăl Anastasiei s-a încheiat la scurt timp, iar până acum fiica fostului președinte nu s-a mai afișat cu niciun alt bărbat.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!