Dana Săvuică a fost prima vedetă din România care a apărut pe coperta revistei Playboy, o premieră îndrăzneață, în noiembrie 1999. Într-o perioadă în care nuditatea în mass-media era privită cu multă reticență, decizia ei de a se dezbrăca pentru primul număr al revistei Playboy România a stârnit controverse și critici vehemente. Una dintre cele mai vocale persoane care au condamnat-o a fost cântăreața Elena Cârstea.

În cadrul unui interviu recent la podcastul „Super Oameni”, Dana Săvuică a rememorat acele momente controversate din cariera sa și a dezvăluit că, deși era conștientă de valul de critici care avea să urmeze, nu a regretat niciodată decizia luată.

„Mi-am asumat asta încă de la început, știam în ce intru. Eu pe copertă sunt îmbrăcată într-un halat alb, nu se vede nimic. Nu aveam nimic de pierdut. Lumea nu a vorbit rău despre mine. Nu i-am lăsat, nu le-am dat motiv. Întotdeauna am avut respectul oamenilor. Atacurile au venit înainte de a apărea revista de la 2-3 vedete feminine care s-au dus pe la emisiuni și au început să spună că ce femeie e aia care se dezbracă într-o revistă pentru bărbați.

Le-am lăsat să vorbească. Îți dau un singur nume, dar ea e super ok, e dintr-o bucată. Elena Cârstea, în direct, a zis «Doamne, să vină copilul meu acasă de la școală și să îmi spună că au zis copiii că mama lui e c***ă».

Playboy a vrut ca prima româncă să fie o femeie măritată, cu copil, cu educație, cu forme naturale și să aibă o imagine solidă încât să nu poată să fie atacată. Mi-am dat seama că sunt atacuri pentru că lumea noastră românească nu a ajuns la nivelul acela de a avea o minte deschisă încât să susținem toate schimbările din lumea asta”, a declarat Dana Săvuică, la podcastul „Super Oameni”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

„Primul l-am sunat pe tata”

Dana Săvuică a povestit și despre un moment dificil, când a fost jignită în direct la o emisiune TV, fiind criticată pentru alegerea de a poza în Playboy. Cu toate acestea, ea a rămas calmă și a explicat că revista a ales-o datorită decenței și reputației sale nepătate. Săvuică a subliniat că, deși a fost o persoană timidă și introvertită, a simțit că momentul apariției în Playboy era oportunitatea care o putea elibera de prejudecăți și îi putea oferi curajul de a-și urma dorințele.

„Nu mă deranjează că se discută de revista Playboy. Inițial, când m-a sunat redactorul șef am crezut că vrea o fată de la agenția mea de modele. Și redactorul mi-a spus că mă vor pe mine. Eu tocmai mă retrăsesem de pe podium ca manechin, îmi deschisesem agenție de modele, ajunsesem la un alt nivel. Eram prezentator la televiziunea română, era foarte serioasă, trebuia să ai dosarul curat. Primul l-am sunat pe tata.

Și mi-a zis «Deși n-am vrut să fii manechin, deși nu te-am lăsat să te duci la facultatea de actorie, de data asta o să te las să faci ce vrei tu pentru că mi-ai arătat că tot ce ai făcut în showbiz ai făcut cu eleganță și decență». Pe urmă, l-am întrebat pe fostul soț, pe mama. Mi-am negociat la sânge contractul, inclusiv ce poze apar în revistă, cât, ce și ce nu arăt din corpul meu.

E o artă să nu arăți nimic și totuși să lași loc imaginației. Eu zic că mi-am jucat cartea bine. Am fost singura care a făcut pozele la Chicago, la sediul Playboy. Am zis că nu are rost să dau cu piciorul la așa ceva. Am zis că ăsta e momentul meu, în care trebuie să am curaj, a declarat Dana Săvuică.

Urmărește-ne pe Google News