De mai bine de 13 ani, de când s-a mutat în America, Elena Cârstea (57 de ani, luna asta) și-a încercat norocul în mai multe domenii, iar din 2016, după ce și-a luat atestatul, lucrează ca agent imobiliar.

A reușit să-și facă intrarea într-o companie mare, cu clienți milionari. Iar acolo, șefii, apreciindu-i seriozitatea, i-au dat pe mână vile de peste un milion de euro.

Ultima casă vândută, în septembrie 2018

Problema e că norocul a ocolit-o pe fosta noastră cântăreață. Deși a făcut tot ce i-a stat în putință, n-a reușit să vândă, într-un an, decât două case sub 100.000 de dolari, ultima în septembrie 2018, la prețul de 82.000 de dolari! Când a venit „scandența” și angajații au fost evaluați, Elena a fost „retrogradată”. Și n-a mai primit pe mână decât proprietăți care nu depășesc 500.000 de dolari, pe care să le vândă mai ușor.

În ciuda acestui fapt, nu trăiește cu grija zilei de mâine. Soțul ei, Glenn Muttart, e un om de afaceri descurcăreț, care întreține familia.


Citește și:

Condamnată la moarte și la recunoștință. De două decenii, o femeie dintr-un sat vasluian luptă pentru viață cu sistemul sanitar, cu geografia, cu birocrația, cu starea vremii

Urmărește-ne pe Google News