„Dacă în ceilalţi ani am sperat ca cineva să mă bage în seamă şi să mă trimită, anul acesta, nu am mai aşteptat”, a declarat Elena Cârstea la sosirea pe aeroportul Henri Coandă, din Bucureşti.
Vedeta va participa la Eurovision cu o piesă pe care a realizat-o în colaborare cu Cristi Faur şi care se intitulează „Spinning”.
Vedeta părea foarte încântată de participarea la competiţie şi de sosirea în ţară, arăta foarte bine şi a declarat că se şi simte bine.
„Mi-am revenit. Sunt bine.  Mi-am promis să nu mă mai enervez”, a mai spus Cârstea.
FOTO: Gabriel Miron

CITEŞTE ŞI

  • Luminiţa Anghel: „Cred cu putere că România poate să vină pe locul întâi la Eurovision 2013” | VIDEO
  • Scandal muzical: Travestitul Naomi, exclus din concursul Eurovision 2013
  • Elena Cârstea, Robert Turcescu, Liviu Mititelu, Naomi, printre cei 135 înscrişi la Eurovision România 2013

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News