Alex Delea a fost ales câștigător la „Survivor România” în ediția de marți, 31 mai. Elena Chiriac și-a dorit mult să se întoarcă acasă cu marele premiu, însă consideră că adversarul ei a fost cel care a meritat să câștige. Concurenta a izbucnit în lacrimi după anunțul făcut de prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel.

„Domnul Dan, mă gândesc că viața îmi pregătește altceva. Mi-am dorit atât de mult să câștig și se pare că e încă un locul doi pentru mine.

Dar vă spun din toată inima că, dintre toți oamenii pe care i-am cunoscut aici, a câștigat cel mai potrivit om. Vă spun din tot sufletul meu!”, a spus Elena Chiriac în lacrimi, după ce Alex Delea a câștigat cel de-al treilea sezon „Survivor România”, relatează Fanatik.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Alex Delea a câștigat „Survivor România” 2022

Concurentul din echipa Războinicilor a câștigat marele premiu de la „Survivor România”, în valoare de 100.000 de euro. Alex Delea a mărturisit că banii se vor duce către familia lui.

„A fost un moment atât de tare, dar mi-a fost frică să nu aud. Eu sunt extremist și când sunt trist, nu doar când sunt bucuros. Nu știu ce făceam. 

Toate visele mi s-au îndeplinit aici. Înainte să vin la Survivor am vorbit cu mama mea. I-am zis că nu știu pe unde s-o apuc. Când am venit, eram la consiliu.

Nu-mi doream să vin lângă dumneavoastră acolo, că-mi stingeți flacăra. Ce s-a întâmplat azi nu e de o bucurie normală.

Încă sunt pe altă planetă. Sunt cel mai bucuros om din lume. Iată că dând bucurie, am primit și eu”, a fost reacția lui Alex Delea după ce a câștigat Survivor 2022.

Urmărește-ne pe Google News