„Diferența este că în Fermă nu mă simțeam atât de singură. Pentru mine, faptul că a câștigat Augustin a fost o fericire. M-am bucurat pentru el poate mai mult decât m-aș fi bucurat pentru mine. Odată cu victoria lui, am simțit că am câștigat și eu. Am ridicat trofeul împreună și ne-am declarat învingători. Lucrurile s-au schimbat de atunci. Într-adevăr, aveam înțelegerea de a împărți premiul jumătate-jumătate”, a spus ea, care a mai adăugat că simte că a pierdut un prieten.

„Din păcate, legătura s-a rupt. Diferențele din viața de acasă ne-au împărțit drumurile, el are probabil alte priorități. Am crezut că mă va susține la «Survivor» sau că mă va felicita pentru parcursul meu. A ales să nu o facă, nu știu exact de ce. Poate că el vede lucrurile altfel decât mine în situația asta. Simt că am pierdut un prieten. E dureros când așteptările tale nu se îndeplinesc. Și, deși cunosc teoria că nu este bine să ai așteptări, câteodată mai clachez și eu”, a mai dezvăluit ea pentru viva.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Recent, Elena Chiriac a participat și la „Survivor România” 2022, a ieșit pe locul doi. Întrebată dacă mai are de gând să concureze la vreun show, ea a explicat că e posibil. „Sunt șanse să te mai vedem în vreun show plin de adrenalină? Sunt șanse mari să mă mai întâlniți într-un reality show.

Nu mă satur niciodată, sunt tânără și dependentă de adrenalină. Nu mă las până nu iau o dată locul 1, poate că a treia oară e cu noroc. Nu-mi place să-mi dezvălui dorințele până nu se îndeplinesc. Când va fi un proiect mare, veți afla când se va anunța oficial, până atunci sunt activă zilnic pe rețelele de socializare”, a mai spus vedeta.

Urmărește-ne pe Google News