Odată ce în viața artistei a apărut și al doilea copil, mai precis o minunăție de fetiță, grijile au devenit și mai mari. Una dintre principalele preocupări ale artistei a fost aceea de a evita ca fiul ei, Nicolas, în vârstă de 6 ani, să devină gelos pe surioara mai mică. Și, spune artista, a reușit să preîntâmpine astfel de probleme, până acum.

Elena Gheorghe și fetița ei, Amelie, care în luna iulie va împlini un anișor

“Se înțeleg foarte bine, în limita vocabularului, pentru că Amelie e încă bebeluș. Nicolas o înțelege. Chiar ne traduce ce vrea să spună. E foarte drăguță relația lor, mă bucur din suflet că s-au atașat unul de celălalt. Lui Amelie îi plac foarte mult copiii, iar când începe el cu giumbușlucurile lui, ea e pe spate”, a mărturisit Elena Gheorghe pentru Libertatea.

Artista ne-a povestit și cum a reușit ca fiul său să nu se simtă dat la o parte, cum se întâmplă nu de puține ori în astfel de cazuri.

“Deocamdată, nu am avut probleme de genul acesta. Am încercat să gestionăm situația și cred că ne-a ieșit, sper să fie așa și mai încolo. Am făcut tot posibilul să le dăm la fel de multă atenție. Când mami e cu unul, tati e cu celălalt și tot așa”, a spus vedeta.

Elena Gheorghe ne-a vorbit despre relația dintre copiii ei. Și soacra, și bona o ajută să-i crească pe Amelie și pe Nicolas

Elena Gheorghe și soțul ei, Cornel, sunt împreună de 13 ani

Recent, Elena Gheorghe a povestit și ce fel de relație are cu soacra ei. Artista a mărturisit că mama soțului ei i-a fost alături încă de când a adus pe lume primul copil. Acum, femeia se implică total în creșterea nepoților.

În plus, interpreta a apelat la ajutorul unei bone, aceeași care a  avut grijă și de ea. A avut nevoie de ajutor, dat fiind faptul că, weekend de weekend, este plecată la concerte. În rest, Elena încearcă să stea cât mai multă vreme alături de cei doi copii ai săi.


Simona Halep, regina balului la Madrid. Vedetele tenisului au defilat la petrecere / VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News