Elena Gheorghe este însărcinată cu cel de-al doulea copil și este extrem de emoționată. Din fericire, interpreta are în continuare un corp de invidiat și spune că s-a îngrășat doar un kilogram și jumătate.

Elena Gheorghe este însărcinată, dar burta abia i se vede

„Sunt însărcinată în 6 luni și jumătate, 27 de săptamani. Mă ajută organismul, nu vă gandti ca fac eforturi sa ascund sarcina. Mănânc orice, azi am mancat o shaorma, dar nu a fost chiar cu „de toate”, fără prajeli, mai multe legume”, a declarat Elena Gheorghe la Kanal D. „Este vorba despre organism, țin foarte mult la ce mănânc. Nu mananc dulciuri noaptea. Nu merg la sala, dar urc aproape 44 de etaje zilnic. Stau la etajul 11 și le tot urc si le cobor. Dansez în concerte”, a mai spus Elena. „Nu am fost foarte hăotărâți, dar am zis ca daca nu-l facem acum nu o sa mai facem. Am zis că daca vrea Dumnezeu voi ramâne însărcinată. De sfantul Nicolae i-am facut lui Cornel cadou ecografia”, a mai spus Elena Gheorghe.

Și soțul vedetei trăiește intens această perioadă.  „Eu nu am preferință, dar aș vrea să fie fetiță. Nu are pofte, nu ma trimite noaptea după lucruri. Mergem împreună dacă vrea ceva”. Elena Gheorghe a anunțat că este însărcinată în urmă cu doar câteva zile.

Urmărește-ne pe Google News