Elena Gheorghe și sora sa, Ana, au o relație cu totul specială. Cele două se înțeleg de minune și își petrec foarte mult timp împreună.
Extrem de atașată de sora ei, cântăreața i-a transmis Anei un mesaj foarte emoționant, pe contul său de pe un site de socializare.
”Surioara mea iubită,
11 luni ne-au despărțit până să ne întâlnim în această viață…
Încă de la grădiniță am împărțit aceeași bancă, am trăit primele emoții ale primei zile de școală, ne-am ajutat una pe cealaltă, ne-am susținut mereu și la școală și în viață, am urmat licee diferite pentru a ne urma pasiunile, dar la facultate ne-am reîntâlnit tot în aceeași bancă…
Acum am crescut și sper ca și copiii noștri să împartă aceeași bancă, să fie de nedespărțit ca și noi…
Crăciun fericit alături de familie!”, a scris Elena Gheorghe pe pagina sa de Facebook.