Ba chiar are concerte planificate şi pentru luna a opta de sarcină. „Pentru mine faptul că sunt însărcinată reprezintă o mare bucurie. E adevarat că o sa fiu mai grijulie, însă voi fi pe scenă atâta timp cât voi simţi că pot susţine concerte fără ca viitorul meu copil să fie afectat de acţiunile mele. Am fost încurajată de medicul meu, şi am decis să îmi continui activitatea profesională până când condiţia fizică îmi va permite. Deocamdată sunt însărcinată în 5 luni şi pot spune că mă simt excelent!”, a declarat Elena.
Cântăreaţa a avut un weekend încărcat. A concertat în Spania a doua oară consecutiv în decurs de două săptămâni. Cu ocazia sărbătorii Sfintei Marii, Elena a cântat în faţa a 20.000 de oameni în Câmpia Turzii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News