Elena Ionescu este mama unui băiețel de câteva luni, iar de atunci viața ei s-a schimbat radical. Artista experimentează senzații noi și tocmai faptul că preferă să-și crească momentan fiul fără prezența unei bone o face să simtă și mai tare că a fi mamă nu-i tocmai ușor.
Mai ales când are un program extrem de încărcat și nu de puține ori este nevoită să-și ia fiul cu ea la concerte. Elena alăptează și se simte extrem de legată de Răzvan, astfel încât nu se încumetă să-l lase singur. TocmElena Ionescu, ex-Mandinga, este mamă cu normă întreagă, chiar dacă are un program încărcat, mai ales la sfârșit de săptămână. Tocmai de aceea, artista exclude să devină din nou mamă în viitorul apropiat.ai din acest motiv, vedeta exclude să-i mai facă un frățior sau o surioară în viitorul apropiat.
„Nu aș mai putea face față. Sunt și foarte mult plecată, am concerte, îl car peste tot cu mine, și la evenimente. Suntem cu el peste tot. Am impresia că fără mine nu s-ar descurca, nu l-ar simți nimeni așa ca mine. Mai ales că sunt legată de el și prin lactație. După ce va mai crește, vom lua și bonă”, a declarat Elena Ionescu pentru Libertatea.
Nu o să-i impună nimic fiului său
Elena a mai spus că-și va crește fiul cam după aceleași reguli după care a crescut și ea.
„Am să-i spun cum funcționează lumea din punctul meu de vedere. El o să aleagă ce va vrea să facă. Și eu am avut această ocazie. Mi s-au adus la cunoștință niște lucruri, dar până nu te dai cu capul de ele, nu realizezi gravitatea sau beneficiul. Am fost și îndrumată, dar doar când au simțit că-mi place foarte tare. Când mă vedeau mereu cântând, că nu scapă de mine, atunci au zis: hai să facem ceva. Am fost la tot felul de activități colaterale, așa o să facem și noi, să vedem ce e predestinat”, a adăugat aceasta.
CITEȘTE ȘI: