Elena Ionescu, fosta solistă a trupei Mandinga a devenit mămică pentru prima oară în data de 3 august 2018. Solista este căsătorită cu Dragoș Stanciu. Acum cei doi se pregătesc de botezul fiului lor. Despre eveniment au făcut declarații Elena Ionescu și partenerul ei de viață, la emisiunea pe care Teo Trandafir o moderează la postul de televiziune Kanal D.

„Pe 28 octombrie. E o locație cu piscină. acolo am stat toată vara și am petrecut. Abia așteptăm, ne pregătim. De-abia acum început focurile. Acum încep cheltuielile”, a spus Elena Ionescu.

„Știu că e ceva cu rață în meniu”, a completat soțul artistei, Dragoș Stanciu.
„Săptămâna viitoare facem degustarea. Avem și un candy bar. Așteptăm să vedem cum o să iasă, ce o să fie. Avem în jur de 100 de persoane. Ne-ar plăcea să fim în număr cât mai mare…
… Îi așteptăm pe toți cu mare drag. Avem o trupă, va ține până dimineața”, a precizat Elena Ionescu.


Fiul artistei, Răzvan, este botezat de Adina de la trupa Heaven și de partenerul acestuia. Însă, Elena Ionescu a aflat că partenerul Adinei nu-i va putea fi naș băiețelului pentru că are o altă religie.
„Glance mă va susține din toate punctele de vedere, însă nu va putea boteza, din păcate, pentru că nu-i permite religia. Am zis că o să ne putem fofila cumva, dar ni s-a spus: nu, nu, nu. dar mă va susține, va fi lângă mine și este considerat nașul lui Răzvan în continuare”, a spus Adina de la Heaven.
„Nu se schimbă nimic, va fi totul la fel. Va fi tot nașul”, a afirmat Elena Ionescu.


Citește și: Dosarul „Stupefiante pentru VIP-uri”: trei traficanți de droguri au fost trimiși în judecată. Oreste Teodorescu și Raluca Bădulescu sunt doar martori


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News