Alexandra Stan și Emanuel Necatu s-au căsătorit în luna iunie. Cei doi îndrăgostiți au pregătit cununia civilă în secret, iar VIVA v-a oferit primele informații despre căsătorie, dar și primele imagini.

Elena Lasconi, prima declarație după ce Alexandra Stan s-a despărțit de soț. Primărița a oficiat căsătoria. „Este o poveste tristă”

Până acum, niciunul dintre cei doi nu a făcut declarații despre divorț, însă nici nu a negat că s-au despărțit. Elena Lasconi a avut o primă reacție despre subiectul actual. Primărița care a oficiat căsătoria dintre Alexandra Stan și Emanuel a declarat că nu se aștepta să se ajungă în acest punct.

„Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Nu am știut nimic până am aflat din presă despre cazul lor. Este o poveste tristă!”, a precizat Elena Lasconi pentru impact.ro.

Mesajul lui Emanuel, după ce s-a zvonit că a divorțat de Alexandra Stan

Alexandra Stan și Emanuel s-au căsătorit în mare secret în urmă cu 5 luni, iar acum pare că povestea lor de dragoste a luat sfârșit. Zvonurile au apărut din momentul în care artista a renunțat să mai poarte verigheta, apoi a ales să șteargă toate pozele cu soțul ei.

Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican
Recomandări
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican

 La scurt timp după ce Alexandra Stan a făcut acest gest, Emanuel a șters și el pozele cu soția sa. Recent, pe rețelele de socializare, soțul Alexandrei Stan a postat un mesaj care a stârnit multe controverse.

„În dragoste nu există frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste”, a fost mesajul lui Emanuel Necatu.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Viva.ro
Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Adevarul.ro
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI