Elena Merișoreanu și Dorian Popa se cunosc de ani de zile, însă au devenit prieteni când au participat împreună, acum ani de zile, în show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, difuzat la Pro TV. Au ținut legătura, iar acum, când artistul trece printr-o situație delicată, ea îi e alături.

Elena Merișoreanu, despre Dorian Popa: „E tare harnic, mai rar așa om”

Sâmbătă seară, după ce poliția a transmis că Dorian Popa a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise, Elena Merișoreanu l-a sunat. „Am vorbit cu el, aseară, la telefon, plângea săracul, se blestema că e nevinovat, că a fost, undeva, parcă zicea că într-un club, unde se fuma și că a inhalat de acolo”, a spus artista pentru Playtech.

Și a continuat: „În plus, de o perioadă, el lua și niște pastile, ca să se poată odihni. Muncește foarte mult, are firme, e tare harnic, mai rar așa om. În plus, e și foarte credincios, mereu se roagă. Și la Sunt celebru, scoate-mă de aici! se ruga mereu dimineața. Acolo era un copil respectuos, ceva ce nu am mai văzut, mi se adresa foarte frumos când avea nevoie de ceva. De aceea am și rămas prieteni”.

„Celebritatea, da, clar, ți se urcă la cap. Banul dezumanizează, cei bogați devin curioși să încerce senzații tari”, a mai adăugat Elena Merișoreanu.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

„La petrecerile unde mergeam să cânt era un fum de-l tăiai cu cuțitul”

Totodată, ea îi ia apărarea lui Dorian Popa. „De pildă, eu nu am fumat țigări niciodată, însă doctorul mi-a spus că mă pot îmbolnăvi și de la cei care fumează în jurul meu. Și, da, am inhalat atât de mult fum de țigară, pe la nunți! Păi, la petrecerile unde mergeam să cânt era un fum de-l tăiai cu cuțitul, se poate ca Dorian să aibă dreptate că a inhalat de la club substanțe interzise. Nu este exclus!”, a mai declarat Elena Merișoreanu pentru Playtech.

colectia-masini-dorian-popa-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Dorian Popa a rămas fără permisul de conducere

„La data de 27 octombrie, ora 21.15, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov – Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domnești, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”, a transmis Poliția Ilfov.

Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”
Recomandări
Cum a fost declarat nevinovat un om de afaceri acuzat că a șantajat eMAG și un director al companiei: „Dacă îmi iau banii, fac contract de confidențialitate”

Astfel, influencerul Dorian Popa, în vârstă de 35 de ani, a fost oprit în zona casei sale și a fost depistat la Drugtest că a consumat canabis, spun surse apropiate anchetei, pentru Libertatea.

„Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice“, a precizat Poliția. Lui Dorian Popa i-a fost reținut permisul auto.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (25)

ioana200   •   21.11.2023, 11:28

Este rau pentru el mai ales ca el traieste din imagine si reclame

ioana200   •   21.11.2023, 11:27

Din pacate si-a stricat imaginea cu acest incident

ioana200   •   21.11.2023, 11:27

A recunoscut ca a fumat el

Vezi toate comentariile (25)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI