”Am aflat că Ileana a murit chiar de la soţul ei. O cunoşteam de mult timp. E groaznic. Nu-mi vine să cred. Recent am fost împreună. Nu era internată în spital. Spunea că nu se simte bine, o răceală, nu era bolnavă grav. Regret că nu m-am dus. Dumnezeu să o ierte. Era o femeie minunată, mereu era la petreceri, ea nu spunea nu”, a mărturisit Elena Merişoreanu, printre lacrimi, în emisiunea prezentată de Mihai Morar.
Cântăreața de muzică populară Ileana Ciuculete a murit, în această seară, la vârsta de 59 de ani, din cauza unei ciroze galopante, afecțiune despre care aflase cu puțin timp în urmă.
Potrivit soțului ei, Cornel Galeș, starea Ilenei Ciuculete s-a agravat în ultima vreme. Ea a făcut ciroză galopantă dintr-o hepatită C de care nu știa. Ar fi împlinit 60 de ani, anul acesta în septembrie.
Ileana Ciuculete s-a născut în comuna Vela, județul Dolj, iar pe 20 septembrie ar fi împlinit 60 de ani. În ultimii ani, artista a ajuns la spital de mai multe ori din cauza problemelor de familie. Mugurel și Cristi Sfetcu, fiii Ilenei Ciuculete, și-au acuzat mama de abandon.
Cântăreața a susținut mereu că aceștia mint, că afirmațiile făcute de ei sunt neadevărate, susținând că este o „mamă îndurerată”. Mai mult, cântăreața susține că ei sunt manipulați și că, au case în care locuiesc, dar pe care vor să le vândă.
Soţul Ilenei Ciuculete către artistă: „Te smardoiesc în direct!”